Noutati

Doi luduşeni în vizită la Parlamentul European din Bruxelles !

 

PE4

 

În perioada 31 martie – 2 aprilie 2014, un grup de tineri democrat liberali din România, printre care s-au numărat şi luduşenii Stîna Paula şi Varo Ghiuru Florin Laurenţiu, au vizitat sediul Parlamentului European din Bruxelles, la invitaţia europarlamentarului PDL, Theodor Stolojan.

 

PE3

PE2

Programul celor trei zile a cuprins seminarii privind activitatea, rolul, competenţele şi funcţionarea instituţiţilor europene, organizarea Parlamentului European, dar şi diverse vizite.

 

PE1

“Mă bucur că am avut deosebita ocazie de a vizita cel mai înalt for legislativ european. Excursia vine să răsplătească un lung şir de activităţi social-politice pe care le-am realizat împreună cu colegii mei şi totodată ne-a oferit posibilitatea de a vedea modul în care sunt respectate şi promovate valorile europene chiar în inima Europei” a declarat Stîna Paula, consilier local şi preşedinta Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal din oraşul Luduş.

 

PE5

“După trei zile pline petrecute aici, într-o vizită de informare despre activitatea Parlamentului European, printre schimbări de program şi prezenţe în săli de conferinţe, la dezbateri, prezentări şi întalniri cu diverse persoane pot să vă spun un singur lucru. E o imagine pe care aş vrea sa o văd şi în România” – ne-a declarat la rândul său, Varo Ghiuru Florin Laurenţiu.

 

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

DAN LUDUSAN

Articole Similare

Back to top button