Noutati

Monica Pîrlea din Aţintiş a câştigat trofeul Festivalului Ramona Fabian, organizat în memoria regretatei artiste populare !

 

Prima ediţie a Festivalului – concurs interjudeţean de muzică populară „Sacfiuţ” – Memorial Ramona Fabian s-a desfășurat în aceste zile la Târgu-Mureş.

 

3

 

Sute de persoane au participat în cele 3 zile ale primei ediţii a Festivalului – concurs interjudeţean de muzică populară „Sacfiuţ” – Memorial Ramona Fabian.
În toate serile dedicate evenimentului spectatorii au putut asculta doine și cântece populare interpretate de tinere artiste din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Bihor şi Cluj.

 

2

 

„Suntem la o primă ediţie a unui festival care a vrut să-şi aducă aminte într-un mod foarte frumos de cariera unei tinere soliste, care va rămâne în inimile tuturor veşnic tânără, Ramona Fabian. Festivalul se numeşte „Sacfiuţ” şi este în memoria Ramonei Fabian şi mă bucur că aţi venit nu numai să-i susţineţi pe cei care vor încerca să câştige marele „Sacfiuţ”, o floare atât de gingaşă şi de parfumată, ci şi să vedeţi cum evoluează lucrurile şi cum se schimbă oamenii în ceea ce priveşte arta interpretativă.” – a declarat gazda evenimentului, Mihai Naşca, redactor şi prezentator la Televiziunea Târgu-Mureş.

 

1

 

Ramona Fabian, cunoscuta și îndrăgita interpretă din Mureș, și-a pierdut viața într-un tragic accident de mașină în luna octombrie a anului trecut, la doar 34 de ani.

 

4

 

Festivalul, a avut ca scop descoperirea şi promovarea tinerilor interpreţi de muzică populară. La concurs s-au înscris 24 de concurenţi din toată ţara, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, iar trofeul a fost câştigat de Monica Pîrlea din Aţintiş.

 

 

A CONSEMNAT,
DAN LUDUSAN

Articole Similare

Back to top button