Noutati

LA IERNUT, UN NOU PROIECT ÎN SRIJINUL COPIILOR CU NEVOI SPECIALE !

 

Înfiinţată în urmă cu 14 ani prin strădania unui grup de doamne cu suflet mare, Asociaţia ,,Rază de soare”, din oraşul Iernut a fost şi continuă să fie de mare folos copiilor şi tinerilor cu dezabilităţi neuro-motorii şi familiile lor. Recuperarea şi integrarea în societate a copiilor cu nevoi speciale a presupus şi presupune multă dăruire, răbdare şi tact pedagogic, un considerabil efort financiar. Începând cu data de 1 iulie 2014 în asigurarea suportului financiar se implică şi Loteria Română. Prin parteneriatul încheiat cu Asociaţia ,,Rază de soare”, Compania Naţională Loteria Română sponsorizează, în exclusivitate, în perioada 1 iulie-31 decembrie 2014, proiectul ,,Curcubeul sufletului meu”, implementat de Aociaţia nonguvernamentală din oraşul Iernut.

 

1

 

Grupurile beneficiare ale noului proiect sunt 30 de copii cu dizabilităţi şi părinţii acestora. Cu sprijinul specialiştilor în tehnici de stimulare prin art-terapie, copiii sunt iniţiaţi în activităţi manuale creative de lungă durată, care le îmbunătăţesc coordonarea şi motricitatea globală, le stimulează încrederea în sine şi în alte persoane, îi ajută să se exprime şi să comunice uşor în grup, să-şi reducă anxietăţile. Părinţii vor fi consiliaţi psihologic, vor participa împreună cu copiii lor la activităţile din programul proiectului, învăţând astfel să continue acasă, în mediul familial, procedurile art-terapiei. Îmbogăţită cu experienţa adunată în cei paisprezece ani de coordonare a eforturilor umane, materiale şi financiare pentru implementarea numeroaselor proiecte formative ale asociaţiei pe care o conduce în calitatea de preşedintă, doamna Maria Anton este încrezătoare în reuşita noului proiect. În numele angajaţilor şi a voluntarilor Asociaţiei ,,Rază de soare”, a copiilor beneficiari şi a părinţilor acestora, domnia sa mulţumeşte şi pe această cale Companiei Naţionale Loteria Română pentru sponsorizarea proiectului ,,Curcubeul sufletului meu”, gândit ca o nouă şansă de recuperare şi de integrare în comunitate a copiilor cu dizabilităţi din oraşul Iernut şi din alte localităţi mureşene.

 

 

 

A CONSEMNAT,
MIRCEA GHEBOREAN

Articole Similare

Back to top button