Noutati

SĂRBĂTOAREA DE LA SÎNGER, LA CEA DE-A 7-A EDITIE!

 

Luni, 8 septembrie, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost onorată cu organizarea unei mari sărbători populare prin grija primarului Alexandru Măgheran aflat în funcție din anul 2004. Localnicii, dar și oaspeții veniți din satele apropiate, din Luduș și Tîrgu Mureș s-au reunit în curtea școlii pentru a asista la desfășurarea festivităților. Dar, mai întâi, preoții Mihai Cercel, Ramiro Mărginean și Valer Moldovan au oficiat o slujbă de binecuvântare a tuturor celor prezenți. La sărbătoare au participat primarii: Cristian Moldovan-Luduș, Victor Prodan-Ungheni, Halmagyi Zoltan-Ațintiș, Marian Palaghie-Ogra, Beniamin Pădurean-Valea Largă, Alexandru Iurian-Zau de Câmpie, Cornel Ilea-Chețani, Nicolae Mosora-Daneș și Ovidiu Oltean-Tăureni.

 

Sanger 2

 

Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu Mureș a afirmat în cuvântul său că a fost întotdeauna aproape de comuna Sînger. „Chiar dacă trecem printr-un moment dificil , împreună putem face multe pentru țară și pentru oameni”. Ciprian Dobre, președintele CJ Mureș a rememorat câteva amănunte despre comună și despre primarul Măgheran și a afirmat că „Avem o echipă bună în județ care muncește pentru oameni. Avem dorința de a face numai lucruri bune pentru oamenii din Sînger și din județ”. Din Luduș au fost prezenți Liviu Botezan, Cornel Luca, Sorin Nemeș și Gelu Puia, oameni apropiați de administrația locală și de locuitorii comunei.

 

Sanger 1

 

Programul artistic a fost prezentat de Timea Fechete de la Radio Transilvania Luduș și a cuprins un spectacol de muzică ușoară în care au cântat Bianca Boar, Emanuel Cîrstea și Timea Fechete și un spectacol de muzică populară în care au evoluat soliștii Paula Moldovan, Cristina Chiper, Ioana Toma, Felicia Pop, Amalia Chiper, Livia Sorlea, Ionuț Fulea, Ducu Cărăneanț, Alina Sand și cea pe care Ani Chețan a numit-o „Privighetoarea Banatului”, Ana Muntean. Au evoluat dansatorii de la Ansamblul Ardealul Luduș și formația instrumentală Săndel Gavriș. La miezul nopții, sărbătoarea s-a încheiat cu un foc de artificii.

 

 

A CONSEMNAT
IOAN ANDREIU BORGOVAN

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

 

Album FOTO: Facebook Radio Transilvania:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.701931693224622.1073741878.573324379418688&type=1

Articole Similare

Back to top button