Noutati

SĂRBĂTOARE SUB SEMNUL SFINTEI CRUCI, LA ŞEULIA DE MUREŞ!

 

Saulia 2

 

Creştinii ortodocşi din parohia Şeulia de Mureş cinstesc şi ţin în curăţenie sărbătorile rânduite de Biserica Ortodoxă Română. Răspund la chemarea clopotelor în fiecare duminică şi în sărbătorile de peste an. Urcă treptele potecii care îi conduce la Biserica lor de suflet, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Aprind lumânări pentru cei vii din familiile lor. Se închină la Troiţa din faţa Bisericii( donaţie a doamnei Valonia Gherasim, din Luduş ), la icoana Domnului Iisus Hristos, la icoana Maicii Domnului. Participă la slujbele oficiate de părintele paroh şi duhovnic Ionel Pintilie ca să înveţe cum să îi urmeze lui Iisus Hristos prin gânduri, cuvinte şi fapte, cum să lupte cu propriile patimi, cu „lumea” indiferentă şi necredincioasă, cu uneltirile vicleanului, cum să-şi ducă crucea vieţii pământeşti. Sub îndrumarea părintească a preotului, tinerii şeuleni descoperă că Biserica este acolo unde este şi Sfânta Evanghelie, Sfânta Împărtăşanie şi Sfânta Cruce.

 

Saulia 3

 

La slujbe, Biserica este plină de dreptcredincioşi. Aşa a fost şi duminică, 14 septembrie 2014, ziua celei mai tulburătoare sărbători de la începutul Anului bisericesc ortodox, Înălţarea Sfintei Cruci. Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de părintele protopop Lucian Voşloban, al Luduşului, împreună cu preotul Ionel Pintilie şi cu preotul pensionar Ilie Belean, din Cipău, ajutaţi de cântăreţul bisericesc Ioan Mureşan şi ţârcovnicul Gheorghe Cândea. După Sfânta Împărtăşanie şi cuvântul de învăţătură al părintelui protopop, enoriaşii, însoţiţi de cucernicii părinţi şi cu doi prapori în frunte, s-au îndreptat spre centrul satului, identificat de localnici sub numele de ŞIP( prescurtare a substantivului ŞIPOT = izvor a cărui apă ţâşneşte cu putere şi care este captată printr-un jgheab sau printr-o ţeavă – DEX ). Acolo au fost oficiate alte două slujbe religioase, soborul de preoţi sporind prin sosirea părintelui Cătălin, din satul Bord. Printr-o slujbă de binecuvântare şi prin stropire cu apă sfinţită, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, a fost sfinţită noua Troiţă, înălţată prin bunăvoinţa şi cu cheltuiala domnului Ioan Marcel Popa, un creştin practicant şi prosper om de afaceri din sat, cu sprijinul întregii sale familii.

 

Saulia 1

 

O slujbă asemănătoare s-a făcut la instalaţia de captare a izvoarelor de apă rece, limpede şi potabilă, din centrul satului. Lucrarea de interes comunitar a fost iniţiată, derulată şi finalizată prin grija domnului Ioan Oltean, primarul comunei Cucerdea, cu acordul şi largul sprijin al consilierilor locali şi al populaţiei din sat. La slujba din biserică şi la slujbele din centrul satului au participat domnul deputat Florin Ionaş Urcan( lăudat şi binecuvântat pentru donaţia întregului mobilier din biserică ), consilierul parlamentar Ciprian Turdean, domnul primar Ioan Oltean, consilierii locali Vasile Morar, Dănuţ Stan şi Emil Rotar, din comuna Cucerdea, Romică Dâmbean, din Iernut şi cunoscutul om de afaceri Teodor Ignat, un binevoitor sponsor al activităţilor culturale, sociale şi filantropice organizate de preotul Ionel Pintilie şi consiliul parohial din Şeulia de Mureş. La ŞIP au rostit alocuţiuni bine primite şi aplaudate de mulţimea de localnici prezenţi, părintele protopop Lucian Voşloban, deputatul Florin I. Urcan, consilierul local Vasile Morar şi primarul Ioan Oltean.

 

 

A CONSEMNAT
MIRCEA GHEBOREAN

Articole Similare

Back to top button