Noutati

ŞTIRI PE SCURT DIN LUDUŞ! GRUPAJ REALIZAT DE IOAN ANDREIU BORGOVAN.

 

REORGANIZARE. Pentru anul școlar 2014-2015 Inspectoratul Școlar Județean Mureș a emis o decizie în care sunt cuprinse unitățile de învățământ cu personalitate juridică. Pentru orașul Luduș, consilierii locali au aprobat reorganizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar după cum urmează: Clubul Copiilor devine structură la Palatul Copiilor Tîrgu Mureș. Unități cu personalitate juridică sunt Școala Gimnazială nr. 1; Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu”; Liceul Tehnologic nr. 1 și Grădinița „Căsuța fermecată”. Unitățile școlare fără personalitate juridică (arondate) sunt: Școala primară „Petofi Sandor”, Roșiori; Școala Gimnazială „Ioan Th. Olteanu”, Gheja; CSS –Liceul Tehnologic; Grădinița cu program prelungit nr. 1; Grădinița cu program normal nr. 1; Grădinița cu program normal nr. 2; Grădinița cu program normal Gheja; Grădinița cu program normal Roșiori.

DEZMEMBRARE. Luând în discuție cererea adresată Consiliului Local de către doamna Victoria Hintea, consilierii locali au fost de acord cu referatul întocmit de Anca Năsăudean, șefa Compartimentului „Domeniu Public” din cadrul Primăriei în legătură cu dezmembrarea terenului situat în Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 1. Conform documentației tehnice, terenul în suprafață de 6903 m.p. se dezmembrează în șase loturi distincte. Lotul nr. 6 în suprafață de 3038 m.p. se înscrie într-o carte funciară nouă în favoarea proprietarului Orașul Luduș- domeniul public și are ca destinație de parc public, fiind înscris la poziția nr. 36 în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, aprobat prin HG nr. 964/2002.

 

7

 

TROFEUL „ELLA KOVACS”. Desfășurat în fiecare din ultimii nouă ani, competiția de cros dotată cu Trofeul care poartă numele marii campioane născută la Luduș a ajuns la ediția a X-a jubiliară. Sâmbătă, 4 octombrie între orele 10-12, Bulevardul 1 Decembrie 1918 este destinat startului și sosirii în cursele rezervate copiilor și tineretului, fete și băieți. Sunt așteptați reprezentanții a 20 cluburi sportive din țară, precum și elevi de la școlile din zonă, la competiția organizată de Atletic Club Sportin Luduș în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Mureș și cu sprijinul CJ Mureș, al Primăriei Luduș și al Direcției Județene pentru sport și tineret Mureș.

NUNTA DE AUR. La fel ca în fiecare an, Primăria orașului, Consiliul Local și Sindicatul pensionarilor organizează sărbătorirea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. La restaurantul Romeo și Julieta sunt invitate 26 de perechi de „aur” care primesc câte 400 lei/familie, acestea având peste 300 de invitați. Pentru acest eveniment, Consiliul Local a aprobat suma de 30.000 lei de la bugetul local.

 

 

 

A CONSEMNAT
IOAN ANDREIU BORGOVAN

Sursa: PUNCTUL www.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button