Noutati

Asociaţie pentru înfiinţarea unei subunităţi SMURD în Luduş!

 

Luni, 13 octombrie 2014, la iniţiativa primarului oraşului Luduş, Cristian Moldovan a avut loc la Luduş o întâlnire la care au participat reprezentanţii comunelor învecinate, pentru constituirea unei Asociaţii care să promoveze înfiinţarea unei subunităţi SMURD în Luduş.

 

SMURD 5

 

Aleşii locali au fost de acord să promoveze, la nivelul administraţiilor pe care le conduc, proiecte de hotărâre în Consiliul Local, prin care sunt de acord cu înfiinţarea acestei Asociaţii. Au fost prezenţi la întâlnire primarii, viceprimarii sau secretarii din Sânger, Aţintiş, Cheţani, Cuci, Bichiş, Tăureni, Bogata, Papiu Ilarian, Valea Largă şi Zau de Câmpie cu toţii fiind reprezentanţii a aproape 38.000 de locuitori.

 

SMURD 1

SMURD 3

Fiecare reprezentant a confirmat faptul că, până la sfârşitul acestui an, trebuie făcute documentele de constituire a Asociaţiei care să susţină din punct de vedere financiar înfiinţarea unei noi subunităţi SMURD. Primarul Cristian Moldovan a subliniat faptul că oraşul Luduş va asigura amenajarea unui sediu corespunzător, lângă actualul sediu al pompierilor şi va face dotările necesare, iar materialul rulant va fi asigurat de ISU Mureş.

 

SMURD 2

SMURD 4

S-a convenit ca personalul să fie format din 14 paramedici, iar fiecare comună va avea câte un reprezentant în această echipă, evident, după ce aceştia vor urma un curs de perfecţionare în domeniu.

 

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

Articole Similare

Back to top button