Noutati

Titluri pe scurt! Grupaj realizat de IOAN ANDREIU BORGOVAN!

 

Cinstire înaintaşilor

În acest an, în luna octombrie, am celebrat două decenii de când întregul mapamond apreciază în mod festiv cadrele didactice şi rezultatul muncii lor în cadrul Zilei Educaţiei. Dacă rezultatele dascălilor aflați în activitate sunt consemnate cu diferite prilejuri, venerabilii profesori ieşiţi la pensie ajung într-un con de umbră nemeritat. Iată de ce, astăzi, nonagerul profesor Nicolae Ştefan ne reaminteşte de începuturile liceului din Luduş.

(IOAN ANDREIU BORGOVAN)

 

PUNCTUL 1

 

O scurtă retrospectivă

Privind dezvoltarea învăţământului în Luduş, cu deosebire pe cel liceal, care îşi are începutul în anul şcolar 1952-1953, putem aprecia, cu mare mulţumire, că un liceu atât de tânăr a putut, prin eforturile sale, să pregătească tineri care au ajuns tehnicieni, ingineri, medici, funcţionari şi chiar profesori universitari, deşi, la început, n-a avut destule cadre specializate pentru toate obiectele de învăţământ şi a folosit suplinitori.
Cu mare respect amintesc pe unii dintre profesori, dintre cei care s-au dedicat cu totul activităţilor de dascăl, atât ei, cât şi soţiile unora dintre dânşii.
Având posibilitatea de a-i cunoaşte, iau câteva nume, care au fost şi rămân modele pentru toate promoţiile de absolvenţi, pentru toate cadrele didactice care s-au perindat şi se perindă în şcolile din tânărul oraş Luduş. Îi avem totdeauna cu noi pe profesorii: Constantin Pleşca, Augustin Micu, Vasile Șandor, Cornelia Sticlaru, Mircea Chinezu, Avram Roitman, Gheorghe şi Olivia Sturza, Lucia şi Vasile Marinca ş.a., unii funcţionând de la înfiinţarea liceului, alţii veniţi pe parcurs. În cea mai mare parte erau tineri şi pe toţi îi caracteriza responsibilitatea, pregătirea perpetuă, rigurozitatea în predare, pregătirea continuă în predare, principalitatea în aprecierea rezultatelor, atitudinea omenoasă în raporturile cu elevii, cu părinţii acestora şi cu toţi cetăţenii din localitate, crescând, în felul acesta, prestigiul şcolii(….)
La lecțiile dânșilor se trăia bucuria de a cunoaște, de a știi, de a lucra metodic, de a organiza și de a înlănțui cunoștințele logic și cu măiestrie. Aveau capacitatea de a evidenția calitatea de pedagogi (….)

Prof. Nicolae Ștefan

 

P.S. Scrisoarea venerabilului magistru repară o nedreptate și ne luminează calea pe care trebuie să o urmăm. Vivat Academia, Vivat Profesores!

 

(IOAN ANDREIU BORGOVAN)

 

 

 

Recunoaştere a meritelor

În organizarea Primăriei comunei Cheţani şi a Asociaţiei Veteranilor de război, filiala Luduş a avut loc o sărbătoare populară dedicată sfinţirii monumetului ridicat de fostul primar Gheorghe Pantea şi definitivat de actualul primar Marius Cucerzan. Slujba de pomenire a fost oficiată de preoţii Vasile Macarie şi Dorel Suciu, după care col. (r) Sever Popovici şi istoricul Mircea Gheborean au făcut referiri la luptele care s-au dat în zonă în cel de-al doilea război mondial. A urmat ceremonia de acordare a titlului de „Cetăţean de onoare” pentru Vasile Dan şi Aurel Pantea, doi cunoscuţi oameni de cultură. Despre cei doi şi despre activitatea lor a vorbit criticul literar, profesor universitar Al. Cistelecan de la Universitatea Petru Maior din Tîrgu Mureş.

 

PUNCTUL 2

 

VASILE DAN (n. 1948) este poet, eseist şi publicist. A absolvit şcoala generală la Cheţani, liceul „George Bariţiu” la Cluj-Napoca, Facultatea de Filologie la Oradea şi Facultatea de ziaristică din Bucureşti. A fost profesor, instructor cultural, redactor la revista „Vatra” (Tîrgu Mureş), bibliotecar (Arad), redactor-şef al revistei „Arca”. Debut în presă în anul 1967 şi în volum în anul 1977, „Priveliştile” (versuri), premiul de debut al editurii Facla. Colaborează la importante reviste culturale din ţară şi din străinătate şi primeşte peste 10 premii literare. A publicat 15 volume de poezie şi eseuri. Este decorat de preşedinţii Constantinescu şi Băsescu pentru meritele literare.

AUREL PANTEA(n. 1952) a studiat în comună primele clase, liceul la Luduş, Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Bursier la Paris şi Roma, doctor în ştiinţe filologice. A fost redactor la revista „Echinox”, profesor, editor, corector, redactor-şef al revistei de cultură „Discobolul” Alba Iulia, conferenţiar la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. De-a lungul activităţii sale a primit importante premii şi distincţii acordate la concursuri literare organizate de reviste prestigioase de cultură din ţară şi din străinătate. A publicat peste 100 de articole şi studii în reviste de specialitate, opt cărţi de critică şi nouă cărţi de poezie.
Iniţiativa primarului Marius Cucerzan continuă pe acea a fostului primar Gheorghe Pantea care a acordat titlul de cetăţean de onoare poetului Adrian Păunescu în anul 2003 şi se constituie într-o recunoaştere oficială a celor doi profesori, doi oameni de cultură ai comunităţii.

 

IOAN ANDREIU BORGOVAN

 

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button