Prin minte-mi trecea acum câteva minute o întâmplare deosebită, pot spune, pe care am hotărât să v-o împărtășesc. Vara anului 2012. Câte amintiri, câte momente care mi-au rămas dragi.. Însă doar una singură mi s-a întipărit atât în suflet cât și în inimă și pe care nu o voi uita probabil niciodată; întâlnirea cu marele actor Mircea Albulescu.
Eram doar la începutul drumului pe care mi l-am croit deja în „lumea” radiofonică; sfioasă și în același timp foarte curioasă am acceptat cu mare drag invitația colegului meu de a-l însoți la Metocul mănăstirii Oașa, din apropierea localității Găbud, chiar dacă nu știam ce se va întâmpla foarte concret. Am profitat bineînțeles de ocazie și am hotărât să îmi exersez „calitățile” pe care speram să le am în ale redacției. Am rămas însă foarte uimită de momentul în care am aflat cu cine voi avea ocazia să vorbesc, să ascult vorbele mărețe ale domnului Albulescu…
Și acum îmi aduc aminte de momentul în care soarele amorțit parcă de sfârșitul lunii august și nerăbdător, luneca pe dealurile care înconjurau Metocul. Atunci l-am văzut prima dată. Mă privea parcă din adâncuri, mă simțeam că mă scufund în ochii dânsului ca într-o mare liniștită aflată pe o insulă îndepărtată. Inima îmi bătea cu putere; emoția era foarte puternică și încercam să realizez dacă este real, sau trăiesc un vis. Însă și dânsul a rămas plăcut surpins când a aflat, că fiind la o vârstă foarte fragedă, am asemenea preocupări; aflându-ne totuși într-o lume în care copii de vârsta pe care o aveam atunci, nu aveau probabil alte preocupări. Am reușit să imortalizez momentul printr-o fotografie. Fiorii m-au cuprins în momentul în care brațul dânsului m-a prins ferm de umăr și nu pot să spun decât că m-am simțit împlinită. Privesc și acum la această fotografie încercând să disting din privirea blândă a dânsului, gândurile ce-i apăsau parcă fruntea încărcată de atâția ani.
Această somitate într-ale actoriei, cu care, pot spune Dumnezeu m-a răsplătit, ne-a răsplătit pe toți cei care am avut bunăvoința să îl ascultăm, a reprezentat un rol foarte important în dezvoltarea noastră sufletească, psihică, cel puțin din punctul meu de vedere.
Câteva cuvinte, citate ale dânsului, care mi-au rămas în minte: „Nu există drum spre fericire. Fericirea este drumul ” ; aceste cuvinte m-au ajutat să privesc cu totul altfel drumul pe care eu îl am de parcurs în această viață și să realizez că noi oamenii ne creăm singuri fericirea și tot singuri ne croim drumul. Totul este să ne bucurăm de tot ce ne înconjoară și cel mai important să vedem ce ne înconjoară. De multe ori avem tendința de a ignora, de fapt ce ar trebui să venerăm.
„Cine nu are nevoie de basm este un om trist, este un om condamnat la o oarecare nefericire. În orice caz nu este hărăzit pentru adevărata şi frumoasa fericire.” Mircea Albulescu
Timea Fekete
N.R. Ne bucurăm că după ce au trecut mai bine de 2 ani, a reușit să ajungă și la redacție acest articol. Mai bine mai târziu decât niciodată…
