Noutati

INVITAŢIE DE ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE, LA LUDUŞ!

 

Consiliul Local, Primăria Oraşului Luduş şi Casa Orăşenească de Cultură îi invită pe luduşeni să participe în număr cât mai mare sâmbătă, 24 Ianuarie 2015, începând cu ora 17, la aniversarea celor 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. Este un moment prielnic ca împreună să ne aducem aminte de îndemnurile poetului Vasile Alecsandri: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română, / Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe Pământul României!/ Iarba rea din holde piară, / Piară duşmănia-n ţară!/ Între noi să nu mai fie/ Decât flori şi omenie!”.

 

10917201_665691270208469_347154879129167505_o
Este un prilej fericit să ne reamintim de mesajul lui Mihail Kogălniceanu: Alegându-te pre tine domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumei aceea ce toată ţara doreşte, la legi nouă, om nou.[..] Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare, iar tu, măria-ta, ca domn fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi.[…] Fă dar ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie. Fii simplu, măria-ta, fii bun, fii domn cetăţean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire.” Să ne aducem aminte, cu mult respect şi admiraţie de colonelul Alexandru Ioan Cuza care, prin dubla sa alegere ca domnitor al Moldovei şi ca domnitor al Ţării Româneşti şi prin stăruinţa sa ulterioară, a izbutit să obţină recunoaşterea internaţională a Unirii complete şi definitive, de principele care, prin proclamaţia din 23 decembrie 1861, aducea la cunoştinţa românilor că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. În zilele de 5 şi 24 ianuarie (1859) aţi depus toată a voastră încredere în alesul naţiunii, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur domn; alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.”

Prin efortul său şi al personalităţilor române care i-au fost alături s-a instituit un singur guvern, un singur parlament, o singură capitală, Bucureşti, iar după 24 ianuarie 1862, pe actele interne s-a scris România, în loc de Principatele Unite,luând astfel naştere România modernă. Să ne reamintim, spre folosul tinerilor români de pretutindeni, că Alexandru Ioan Cuza a fost un mare patriot, că a pus întotdeauna interesele şi nevoile ţării mai presus de interesele sale personale, că problemele materiale nu l-au preocupat, că n-a făcut avere cât a fost domn, că a avut înţelegerea cea mai deplină pentru tot ce era naţional, pentru tot ce privea naţiunea română în întregul ei. Aşa se explică entuziasmul românilor din Transilvania atunci când Cuza a fost ales domn al românilor. În acei ani a scris Alexandru Papiu Ilarian: „Idealul român este unirea tuturor românilor într-un singur corp politic, adecă Daco-România.[…] Principatele Unite fără Transilvania nu au viitor în Europa.[…] Unirea Transilvaniei cu principatele ar scăpa principatele de moarte, ar completa sistema statului român şi ar pune fundamentul vieţii perpetue a României. Tot acum să ne reamintim că în scurta sa domnie, de numai şapte ani (1859-1866), s-au înfăptuit reforme care au revoluţionat societatea românească şi a pus temeliile României moderne, că locuitorii satelor l-au numit «Părintele cel binevoitor, slobozitorul neamului ţărănesc.» Tocmai acele reforme i-au grăbit sfârşitul domniei. Liberalii, numiţi „roşii” erau nemulţumiţi că alesul lor nu înfăptuieşte reforme mai radicale, într-un ritm mai grăbit, iar conservatorii, „albii”, îl urau pentru reformele care le-au şubrezit poziţiile sociale şi economice, favorizând în schimb dezvoltarea burgheză, capitalistă a României moderne. „Albii” şi „roşii”, stânga şi dreapta parlamentară, şi-au dat mâna, creând ceea ce Cezar Bolliac a numit „cucoana coaliţie”, iar în popor a rămas cu numele de „monstruoasa coaliţie” („albii legea şi-au schimbat, roşii ling ce au scuipat, dar poporul zice: toţi sunteţi ciocoi, unii vechi şi alţii cioclovine noi”).
Coaliţia a reuşit să îl alunge pe Cuza de la domnie şi să aducă la cârma României un principe străin.

 
Fideli nobilului sentiment al iubirii de neam românesc şi de patria română, consilierii locali, domnul primar Ioan Cristian Moldovan au iniţiat sărbătoarea HAI SĂ-NTINDEM HORA MARE, în cadrul căreia sunt invitaţi să se adreseze luduşenilor îndrăgitul solist Ionuţ Fulea şi Andreea Ciupe, deasemenea orchestra „Codru de România”, soliştii locali Delia Molnar, Ovidiu Nechita, Roxana Pop, Septimiu Pop şi ansamblurile folclorice „Ardealul”, „Transilvania”- Luduş, „Mugurelul”, din Câmpia Turzii, precum şi prezentatorul Mihai Naşca, realizator radio şi tv.

 

 

A consemnat
Mircea Gheborean

Articole Similare

Back to top button