Home / Noutati / Actualitatea spirituală luduşeană. Secvenţe consemnate de Dorin Grama.

Actualitatea spirituală luduşeană. Secvenţe consemnate de Dorin Grama.

 

Premieră teatrală inedită la Luduş
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, Protopopiatul Ortodox Luduş, în colaborare cu Primăria şi Casa de Cultură “Pompeiu Hărăşteanu” Luduş a organizat, vineri, 15 ianuarie 2016, cu prilejul sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale premiera piesei de teatru “Hoţul de mărgăritare” de Valeriu Anania (IPS Bartolomeu Anania), în regia lui Emanuel Petran de la Teatru Naţional din Cluj Napoca. Spectacolul s-a desfăşurat în Sala Mare a Casei de Cultură şi a fost interpretat de membrii Grupului de Iniţiativă pentru Tineret din cadrul Protopopiatului Ortodox Luduş şi elevi ai Liceului Tehnologic din localitate, în prezenţa a peste patru sute de spetactori.

 

12417823_948071578610631_3051117793509241430_n

 

 
Totodată, acest eveniment se înscrie în seria de activităţi dedicate “Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, după cum a fost declarat anul 2016 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României.
Piesa lui Valeriu Anania porneşte de la parabola Mântuitorului despre Fiul risipitor şi care este redată în Sfânta Evanghelie după Luca. Prin interpretarea tinerilor actori luduşeni, textul lui Anania a prins viaţă şi a dat viaţă ideilor creştine moralizatoare, indispensabile într-o lume contemporană tot mai întortocheată.
Premiera de la Casa de Cultură Luduş, realizată de tinerii actori amatori poate fi înţeleasă ca un spectacol de excepţie al ludicului creştin sau ca o durere perfectă a eternei poveşti a Fiului risipitor. Regizorul Emanuel Petran, urmărind textul cu o rigurozitate impecabilă, reuşeşte să găsească o cale pentru fiecare actor din distribuţie: Sebastian Cioban (Eli, bătrânul tată) este demn, uşor rigid, devenind acea balanţă necesară între fiii săi; Vlad Grec (Rimon, fiul cel mare) ne oferă imaginea exactă a tipului de om suficient sieşi, arogant, ce-l duce spre lipsa de umanitate; Ionuţ Grec (Eliabar, fiul cel mic, risipitorul) trăieşte cu participare reală toate etapele experienţei existenţiale menite a-i înnobila sufletul, alături de Alex Moldovan (Humbaba, servitorul), care se dovedeşte inspirat şi dezinvolt, şiret şi viclean,cu accente comice; David Voşloban (Critias, negustor) demonstrează calitatea de a schimba cu uşurinţă registrul de joc, constituind o prezenţă marcantă a spectacolului, iar Adrian Sălăgean (Fanuel, prietenul) dovedeşte prospeţime şi francheţe în comporetament, întrupând un personaj încercat şi el de patima câştigului uşor; Andreea Pal (Tamara, logodnica lui Critias) şi Denisa Madac (Ariadna, sora lui Critias) sunt două prezenţe feminine, exuberante în scenele de suferinţă şi spăşite, care dau acea notă de dramatism a întregii poveşti.
Întru totul, “Hoţul de mărgăritare” ni se înfăţişează ca un veritabil act de cultură şi, neîndoielnic, un succes al acestei echipe tinere împătimite de teatru, care a reuşit să ne ofere o solemnă meditaţiei asupra putinţei noastre de ne recupera moral trecând prin vămile încercărilor lumeşti.

 

 
Ziua Culturii Naţionale la Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ” din Protopopiatul Luduş
Duminică, 17 ianuarie, când facem pomenirea Sf. Cuv. Antonie cel Mare şi a Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria, Biserica Ortodoxă se află în cea de a 29-a duminică după Rusalii, a celor zece leproşi. Pericopa evanghelică rânduită să se citească la Sfânta Liturghie este cea de la Sf. Apostol şi Evanghelist Luca, capitolul 17, versetele 12 – 19. În această duminică, la Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ” din cadrul Parohiei Ortodoxe Luduş II a avut loc, după oficierea Sfintei Liturghii de către părintele protopop Lucian Voşloban împreună cu un sobor de preoţi, un recital de muzică sacră, patriotică şi din lirica eminesciană, care a fost susţinut de către Cenaclul „Lumină Lină” de la Sibiu, condus de pr. cons. Cătălin Dumitrean.

 

12439317_1233616236652538_1378108103325794503_n

 

 
Evenimentul a încheiat seria manifestărilor organizate de către Primărie, Casa de Cultură, unităţile de învăţământ şi Biblioteca orăşenească, prilejuite de omagierea Zilei Culturii Naţionale şi a Zilei poetului naţional Mihai Eminescu – 15 ianuarie, marcând totodată împreună-lucrarea Bisericii cu autorităţile administraţiei publice locale luduşene în sărbătorirea acestui eveniment de anvergură naţională.
„Sunt foate bucuros şi mulţumesc bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit în acest an să încheiem şirul evenimentelor culturale din oraşul Luduş dedicate sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale, aşa cum este firesc să fie, în Sfânta Biserică, prin Dumnezeiasca Liturghie, adică prin rugăciune, şi printr-un moment de mare ţinută artistică oferit de Cenaclul Lumină Lină, căruia îi mulţumesc, precum şi tuturor celor ce s-au implicat în realizarea acestor zile de adevărată trăire culturală şi spirituală, şi în special conducerii Farmaciei Sandra din Luduş, pentru sprijinul financiar acordat”, a transmis părintele protopop Lucian Voşloban.

 

 

 

A consemnat
Dorin Grama

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close