Home / Noutati / Ajutor financiar nesperat pentru biserica Adventistă din Luduş !

Ajutor financiar nesperat pentru biserica Adventistă din Luduş !

 

 

Biserica Creştină Adventistă de limba maghiară a trimis o cerere prin care a solicitat acordarea unui sprijin financiar, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Luduş din luna octombrie. Pastorul Halmagyi Zs. Attila cunoaşte prevederile OG 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute în România şi a uzat de prevederile art. 4, 5 şi 18 din Normele Metodologice din anul 2002.

 

 

Biserica adv

 

 

A primit dublu

În cererea sa, pastorul a solicitat sprijinul pentru „terminarea lucrărilor ce se efectuează la clădirea casei de rugăciune a cultului nostru (adresa: B-dul 1 Decembrie). Asemenea solicitări au mai ajuns la Consiliul Local şi au fost rezolvate favorabil în limita fondurilor disponibile, dar este pentru prima oară când consilierii aprobă dublarea sumei solicitate. Proiectul de hotărâre a fost întocmit cu suma de 1.000 lei, suma cerută de pastor, dar viceprimarul Kis Iştvan a fost nemulţumit. De ce pentru biserica Maranata a fost aprobată suma de 2.000 de lei şi pentru Adventiştii maghiari doar 1.000 de lei? Un răspuns simplu ar fi fost că proiectul de hotărâre a prevăzut suma cerută. În situaţia în care Kis a cerut dublarea sumei, au apărut două propuneri. La vot, pentru alocarea sumei de 1.000 de lei au fost 5 voturi pentru, 9 împotrivă şi 3 abţineri, propunere căzută. Pentru suma de 2.000 de lei au votat 12 consilieri „pentru”, doi împotrivă şi doi s-au abţinut.

 

Comentarii

Evident, au fost şi discuţii la acest punct de pe ordinea de zi. Gelu Puia s-a arătat contrariat de modul de rezolvare: „Cum se poate, cer 1.000 de lei şi noi aprobăm 2.000 de lei?” La rândul său, Ioan Rad a afirmat: „Pentru anul 2014 să ne gândim mai mult la asemenea solicitări şi să nu mai fim mărinimoşi”. De asemenea, Ciprian Turdean a spus: „Din luna decembrie sperăm să avem criterii precise pentru acordarea unor asemenea ajutoare financiare şi să prevedem bani în bugetul local”.

 

 

 

 

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

IOAN ANDREIU BORGOVAN

 

 

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close