Home / Noutati / ANL pe tavă pentru tinerii ludușeni !

ANL pe tavă pentru tinerii ludușeni !

 

În ședința Consiliului Local Luduș din luna martie, Executivul local a pus în discuția Legislativului un proiect de hotărâre care privește preluarea în administrarea Primăriei a unui număr de 42 de unități locative construite prin Agenția Națională de Locuințe (ANL). Obiectivul de investiții „Locuințe pentru tineret, destinate închirierii în strada Viitorului” a fost finalizat de constructor și a fost predat autorității locale.

 

 ANL Ludus

 

Urmează asigurarea utilităților

 

Comisia care a procedat la întocmirea inventarului bunurilor preluate a fost constituită din reprezentanți ai Executivului, Anisia Vălean, Ioan Coman și Tudor Giurgea și doi consilieri locali: Ciprian Turdean și Adrian Deteșan. Jurista Anca Năsăudean de la Biroul „IADP” a declarat că această comisie a exprimat câteva obiecțiuni care au fost remediate în termenul dat de Primărie, apoi a inventariat la fiecare apartament în parte toate obiectele de inventar și dotările existente. Această procedură este necesară pentru momentul în care vor intra chiriașii în locuințe și, conform contractului, vor prelua toate dotările.
Primarul Cristian Moldovan spune că Primăria a întâmpinat dificultă
ți la obținerea avizelor pentru racordarea blocurilor la utilități. Constructorul a dotat locuințele cu instalații de apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale, dar autoritatea locală trebuie să asigure racordurile la rețelele orașului, demers care este în derulare. Un alt aspect care trebuie îndeplinit este constituirea într-un lot întreg din cele trei parcele pe care s-a construit complexul.
În această etapă se întocmesc documentele pentru înscrierea în Cartea Funciară.
Prin HCL nr. 57/2014 aprobată în unanimitate de Consiliul Local încetează de drept folosin
ța gratuită asupra terenului în suprafață de 4688 mp. acordată ANL prin HCL nr. 21/2006, iar investiția este administrată de Primărie care în acest an va face repartizarea nominală a celor 42 de locuințe.

 


 

A CONSEMNAT,

IOAN ANDREIU BORGOVAN

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close