Home / Noutati / Anul Nou la români!

Anul Nou la români!

 

Revelionul sau „Îngropatul anului”

La români, Sărbătorile de iarnă se desfăşoară între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi au ca puncte centrale zilele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei (cu ajunurile respective), caracteristica lor cea mai importantă fiind repertoriul neasemuit de bogat în datine şi credinţe.

Ciclul Sărbătorilor de Anul Nou este împărţit simetric în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează neîncetat: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, o dată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte apoi fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, „cu cât sare cocoşul pe pragul casei” sau „cu cât se mişcă puiul în găoacea oului”.

 

10891458_903250399709194_4005856637144877052_n

 

Înnoirea anului

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit „Îngropatul Anului”, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile şi întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la capăt în ziua de Anul Nou. Asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile.

Ideea înnoirii timpului supravieţuieşte în calendarul popular, unde „sfinţii” sunt tineri, maturi şi bătrâni, după cum s-au împărţit sărbătorile. Cei de la începutul anului sunt tineri (Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfântul Ilie, Sfânta Maria), iar ultimii sărbătoriţi sunt, fără excepţie, bătrâni (Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun). Există însă şi excepţii: Moş Alexa şi Baba Dochia (1 şi 17 martie), celebraţi primăvara, şi-au păstrat locul avut într-un străvechi calendar, cu începutul de an în perioada echinocţiului de primăvară.

 

10888648_1554262244833509_1877079972775250728_n

 

Este greu să nu credem că anul care vine nu va fi mai bun ca cel vechi! Şi această iluzie nu este greşită! Viitorul este întotdeuna bun, indiferent de ce se întâmplă. Ne va da mereu ceea ce avem nevoie şi ceea ce dorim în secret. Ne va binecuvânta mereu cu darurile potrivite. Astfel, într-un sens mai profund, credinţa noastră în Anul Nou nu ne poate înşela!

 

 

La mulţi ani 2015!

Echipa Luduş OnLine şi echipa Radio Transilvania!

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close