Home / Noutati / Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Luduș și-a sărbătorit hramul

Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Luduș și-a sărbătorit hramul

 

Cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Biserica cu hramul ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” a parohiei ortodoxe Luduș II și-a cinstit ocrotitorii, duminică, 25 iunie 2017. Astfel, prin grija părintelui protopop Lucian Voșloban, parohul Bisericii, a părintelui coslujitor Constantin Savu și a Consiliului Parohial, după oficierea Sfintei Liturghii în sobor a avut loc un program cultural – artistic. În cadrul acestuia a fost susținut un recital de pricesne de către solista Oana Bozga Pintea, însoțită de un grup coral de teologi din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care au oferit răspunsurile și în cadrul Sfintei Liturghii.

 

 

 
De asemenea, tot în cadrul festiv a avut loc vernisajul Atelierului Meșteșugăresc – Icoane pe sticlă, un proiect realizat prin parteneriatul dintre Protopopiatul Ortodox Luduș, Primăria și Casa de Cultură Luduș. Proiectul, coordonat de artistul plastic Paula Stînă, membră a Uniunii Artiștilor Plastici și consilier local, a demarat în cursul lunii martie și a cuprins în număr de 14 tineri cu abilități în domeniul artelor plastice și care și-au perfecționat tehnica realizării icoanelor pe sticlă. Atât cursanții, cât și coordonatorul acestuia, au fost recompensați cu diplome și premii de către părintele protopop Lucian Voșloban.

 

 

 
Acest proiect se înscrie în activitățile desfășurate în anul 2017 în Patriarhia Română dedicate „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”.
”Cu mare bucurie duhovnicească și nesfârșită iubire frățească, am sărbătorit împreună cu credincioșii hramul Bisericii noastre, ca să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ajutorul primit şi să ne rugăm pentru linişte şi pace în toată lumea, pentru sănătate, întărirea în dreapta credinţă, dragoste şi înţelegere şi să aflăm iertare înaintea lui Hristos, prin mijlocirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, a precizat părintele protopop Lucian Voșloban.

 

 

 

A consemnat

Dorin GRAMA

 

Foto: Marius POPA

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close