Home / Noutati / „Caut un job ! Vreau un job, mânca-ți-aș !” – o spumoasă comedie pe scena Casei de Cultură din Luduș !

„Caut un job ! Vreau un job, mânca-ți-aș !” – o spumoasă comedie pe scena Casei de Cultură din Luduș !

 

 

„Caut un job ! Vreau un job, mânca-ți-aș !” – o spumoasă comedie pe scena Casei de Cultură din Luduș !

Joi, 3 aprilie 2014, ora 18:00 !

0568_0cfe8

Piesa începe ca o improvizație, a unei tinere ce anunță cu regret că Elena Ivanca întârzie. Pentru ca mai apoi actrița să apară din spatele spectatorilor, vorbind la telefon, ceea ce va face pe parcursul întregului spectacolului, cu un angajator, sau cu mama ei agasantă.

0570_c2716

Convorbirea cu angajatorul trece prin obișnuitele etape tâmpe actuale, prin arhicunoscutele întrebări idioate ale celui ce-și caută o angajată și pentru care o diplomă de Spiru Haret face cât două doctorate, pentru care vârsta candidatei e un criteriu hotărâtor, chiar și vestimentația acesteia, ce trebuie să fie cât mai sumară, pentru a se crea astfel auspiciile unei relații profesionale și eventual, sexuale, desăvârșite.

0571_9ddb8

Femeia trecută de 40 de ani renunță, rând pe rând, verbal, la anii din viață, devenind în conversație pentru a obține jobul, din ce în ce mai tânără, din ce în ce mai proastă, din ce în ce mai dezbrăcată… desigur o convenție scenică, pentru că întreaga conversație abundă de replici inteligente și pline de umor, jocul de pe scenă coboară în mod interactiv în sală, printre spectatorii cărora o „țigancă” le citește prezentul și viitorul în aifon, sau dacă n-au aifon, în samsung.

0572_46219

E o piesă ce reușește să coboare în mințile și-n sufletele tuturor categoriilor de spectatori, pentru a-i înălța. Jocul Elenei Ivanca de-a angajarea, sau al „țigăncii” (tot Elena Ivanca), ce urcă pe scenă pentru a distra spectatorul, cu un umor țigănesc, dar fin, lipsit de vulgaritate, jocul actriței principale este întrerupt de încercările mereu întrerupte, la rândul lor, de a cânta ale unei studente la Conservator, Diana Pocol (cele două protagoniste se întrerup și se protejează în jocul teatral, reciproc), a cărei voce va vibra în sala Casei de Cultură cu profunde reverberații în sufletul spectatorului, chiar dacă doar pentru câteva secunde… repetate ritmic, pe parcursul întregului spectacol.

575224_221616127958249_359229307_n

În mare, spectacolul vă va distra fiindcă subiectul e foarte bine ales și foarte bine jucat. E o temă de care ne lovim cu toții în viața noastră de tineri, mai mult sau mai puțin tineri. E o piesă care spune lucrurilor pe nume, verde-n față, cu un umor satiric, violent, cu cinism, dar lipsit de vulgaritate. E o rară comedie ce te face să râzi prin finețea replicilor și a jocurilor ironiei și nu prin umor de autobază. E un spectacol care se adresează în special tinerilor și-n consecință sperăm că sala va fi plină… cu tineri! De aceea v-o recomandăm și vouă! Cu multă căldură!

 

 

 

A CONSEMNAT,

FLORIN MOLDOVAN

 

Sursa: Clujul Liberwww.clujulliber.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close