Home / Noutati / Cel mai vârstnic locuitor al oraşului Luduş a împlinit 100 de ani de viaţă!

Cel mai vârstnic locuitor al oraşului Luduş a împlinit 100 de ani de viaţă!

 

Câţi ani a împlinit cea mai bătrână luduşeancă? Vioaie şi lucidă, ne dezvăluie chiar ea, la o aniversare de poveste.

 

A văzut lumina zilei la începutul secolului trecut, în 1917, a prins cele două Războaie Mondiale, este plină de poveşti şi de viaţă, la o vârstă aproape incredibilă. Este cea mai vârstnică luduşeancă şi poate chiar cea mai longevivă din tot judeţul Mureş.

Kodori Iuliana, sau Tanti Iluş cum îi spun vecinii, prietenii şi familia, este din Luduş şi a împlinit astăzi, nu mai puţin de 100 de ani.

A dus o viaţă simplă, a fost o femeie vrednică, respectată în comunitate şi foarte iubită, şi toată lumea se minunează cât de lucidă şi de vioaie poate fi la un secol de viaţă.

Cea mai bătrână luduşeancă nu s-a dat în lături niciodată de la bunătăţile de Paşti şi Crăciun şi s-a cinstit din când în când cu câte un păhărel de ţuică.

 

 

 

Kodori Iuliana spune că în toţi aceşti ani s-a bucurat de tot ce i-a oferit destinul, iar secretul longevităţii sale este acela că n-a stat locului o clipă.

„Muncă şi iar muncă, acesta a fost secretul meu. Am avut gospodărie, am lucrat în grădină, nu am fumat, nu am avut duşmani şi nu am duşmănit pe nimeni. Dar am mâncat şi carne de porc, pentru că tăiam în fiecare an porcul, la Crăciun şi foarte rar am mai băut câte un păhărel de ţuică. Nu am probleme mari nici acum, doar picioarele mă mai dor, din când în când”, povesteşte tanti Iluş.

 

 

 

În 26 mai, când a făcut 100 de ani bătuţi pe muchie, tanti Iluş a avut parte de o aniversare de poveste. I-au fost alături toţi nepoţii, vecinii, prietenii, dar şi primarul din Luduş, Cristian Moldovan şi prefectul de Mureş, Lucian Goga. Autorităţile i-au pregătit o surpriză pentru că se mândresc cu cel mai vârstnic locuitor al oraşului, care este totodată şi printre cei mai în vârstă locuitori din întreg judeţul Mureş.

„Am dorit să marcăm acest moment cu o diplomă PREMIUM 100 şi o plachetă aniversară şi ne gândim ca anul viitor, să acordăm un premiu consistent pentru a veni în ajutorul doamnei şi a familiei sale, în ideea de a-i asigura toate cele necesare, să putem veni să o sărbătorim şi la 101 ani de viaţă…” a spus primarul din Luduş, Cristian Moldovan.

 

 

 

Deasemenea, atât prefectura, cât şi primăria i-au oferit femeii torturi şi buchete deosebite de flori.

De ziua ei, tanti Iluş şi-a întâmpinat oaspeţii în curtea casei, în care locuieşte împreună cu o fiică, cu un nepot şi familia acestora şi a primit cu mare drag toate felicitările.

Toţi cei care i-au trecut pragul i-au urat din toată inima să se revadă cu sănătate la aniversarea de 101 ani şi chiar să intre în Cartea Recordurilor.

 

 

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

 

 

Album FOTO pe pagina de Facebook Radio TRANSILVANIA:

https://www.facebook.com/pg/radiotransilvania.ludus/photos/?tab=album&album_id=1359596074124844

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close