Home / Noutati / Circa 2 milioane de euro nerambursabili, pentru modernizarea Parcului Tineretului din Luduş

Circa 2 milioane de euro nerambursabili, pentru modernizarea Parcului Tineretului din Luduş

 

Potrivit unui comunicat transmis de AGERPRES, contractul de finanţare au fost semnat miercuri, 31 mai 2017, la Alba Iulia, de către directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, şi primarul oraşului Luduş, Ioan Cristian Moldovan.

 

 

Referitor la proiectul din Luduş, intitulat „Modernizare, amenajare si dotare Parcul Tineretului”, acesta are o valoare totală de aproximativ 8 milioane de lei, din care peste 7,7 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Obiectivul general al proiectului constă în valorificarea durabilă a spaţiului urban, prin reconversia unui teren degradat şi neutilizat în prezent, prin transformarea lui într-un spaţiu verde, cu funcţiuni de agrement.

 

 

Implementarea proiectului va contribui la creşterea suprafeţei de spaţii verzi în oraşul Luduş. La finalul anului 2019, când se estimează finalizarea acestui proiect, locuitorii oraşului Luduş vor beneficia de un teren cu suprafaţa de aproape 22.800 metri pătraţi, amenajat ca spaţiu verde, care va cuprinde inclusiv dotarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional. De asemenea, vor fi pavate peste 1.300 metri pătraţi alei pietonale, va fi amenajată o pistă de alergare elastică în lungime de 540 metri pătraţi şi vor fi montate în interiorul parcului 40 de bănci şi 6 seturi de mobilier urban.

 

 

Acest parc va fi printre primele din regiune în care va fi montat un sistem wireless şi un sistem de sonorizare ambientală, arată sursa citată.

 

 

„Restrângerea spaţiilor verzi accentuează puternic riscurile ecologice urbane şi are un impact negativ asupra calităţii vieţii şi stării de sănătate a populaţiei. Conform normelor acceptate la nivel european, 26 de metri pătraţi spaţiu verde pe locuitor este pragul sub care sănătatea cetăţenilor din zonele urbane este puternic afectată. La nivel naţional, situaţia este departe de a fi una favorabilă locuitorilor, înregistrându-se cazuri în care nu este atins nici măcar jumătate din pragul minim în ceea ce priveşte necesarul de spaţiu verde”, a declarat, potrivit comunicatului, directorul general ADR Centru, Simion Creţu.

 

 

Potrivit acestuia, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020 pot fi alocate fonduri nerambursabile şi pentru reamenajarea şi revitalizarea spaţiilor publice abandonate şi neutilizate, astfel încât acestea să devină spaţii de agrement cu funcţiuni multiple, toate acestea contribuind la îmbunătăţirea mediului urban şi a creşterii calităţii vieţii locuitorilor.

Consemnăm la final şi declaraţia primarului din Luduş, Cristian Moldovan: “Astăzi am semnat la Alba Iulia, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, contractul de finanțare în valoare de 8.034.910,34 lei pentru realizarea obiectivului de investiţii “Modernizare, amenajare şi dotare Parcul Tineretului”, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Contribuţia de la bugetul local este de aproximativ 317.000 lei. Cu siguranţă un proiect aşteptat mult timp de luduşeni. Ne bucurăm că am reuşit îl punem în practică.”

 

 

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

Sursa: AGERPRESwww.agerpres.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close