Home / Noutati / Comisia de circulație a orașului Luduș pe drumuri!

Comisia de circulație a orașului Luduș pe drumuri!

 

Chiar dacă este evident că în ultimii ani numărul mijloacelor de transport aflate în circulație în orașul Luduș a atins cote de neimaginat, nu cu mulți ani în urmă, cifra de 4865 de mijloace de transport înregistrate la Primăria orașului Luduș pare neverosimilă. Recordul este deținut desigur de autoturisme cu 3756 de unități, dar mai există și 66 motociclete, 48 motorete, 101 scutere și mopede. Caracterul agricol al orașului este reprezentat de 38 de tractoare și de …. o singură căruță. Diferența până la numărul total este completat de cele 855 de autovehicule de transport de toate tipurile.

 

Comisia de circulatie

 

Propuneri pentru normalitate
Comisia de circulație a orașului Luduș în componența căreia intră Leonid Frandeș de la Poliția Națională, Cornel Boitoș de la Poliția locală și consilierii locali Anda Oniță, Gelu Puia, Ioan Bungardi și Enyedi Mihai s-a reunit pentru o analiză a infrastructurii de semnalizare rutieră existentă în oraș. Au fost luate în considerare propuneri și sesizări ale cetățenilor, dar și observațiile proprii ale membrilor comisiei. O verificare pe teren în locurile sensibile sesizate de cei care au avut probleme în trafic a constituit fundamentul propunerilor transmise de comisie Consiliului Local pentru adoptarea unei hotărâri. Din lista cu propuneri amintim câteva: Montarea de indicatoare de staționare în zona străzii 1 Mai-Dacia; Montarea unei oglinzi parabolice la intersecția străzilor Sepsi Lajos și Ioan Th. Oltean; Limitarea vitezei pe strada 1 Mai spre Vitafoam la 30 km/oră; Trasarea a trei treceri de pietoni pe strada 1 Mai; Limitarea tonajului la 7,5 tone pe strada Pîrâului; Realizarea de treceri de pietoni cu denivelare în zona Lidl, Primăriei și cartierul Dacia; Amenajarea de locuri de parcare în cartierul Zăvoiului; Intervenții la forurile naționale pentru realizarea unui nou pod rutier peste râul Mureș; Limitarea tonajului pentru podul existent; Instalarea unui semafor în dreptul Școlii Gimnaziale nr. 1; Lărgirea zonei carosabile pe strada Gh. Barițiu; Mutarea parcării stației de Taxi de pe strada Cinema. Sunt măsuri judicioase și dacă, după ce propunerile vor constitui o Hotărâre a Consiliului Local și vor fi respectate de participanții la trafic, circulația pe străzile orașului se va face în siguranță sporită.

 

 

A consemnat
Ioan A. Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close