Home / Noutati / Consilierii locali PNL Luduș au votat împotriva majorărilor taxelor de salubritate – DREPT LA REPLICĂ!

Consilierii locali PNL Luduș au votat împotriva majorărilor taxelor de salubritate – DREPT LA REPLICĂ!

 

Referitor la articolul “Victorie parțială a legislativului din Luduș, cu firma ROSAL”, publicat în data de 4 august 2017, pe siteul LUDUS ONLINE – www.ludusonline.ro, semnat de jurnalistul Ioan. A Borgovan,  Partidul Național Liberal, organizația Luduș solicită următorul

 

 

DREPT LA REPLICĂ

Articolul prezintă doar o parte a discuțiilor și deciziilor luate în ședința Consiliului Local, creând voit confuzii în rândul cititorilor, cum că reprezentanții PNL din Consiliul Local Luduș ar fi votat „împotriva” diminuării cu 10% a taxelor de salubrizare, aluzii false și denaturate.

În fapt, după cum reiese clar din procesele verbale ale ședințelor Consiliului Local din 20.06.2016 și 25.07.2017,(disponibile pe site-ul oficial al primăriei www.ludus.ro), grupul consilierilor locali PNL s-au opus oricăror majorări ale tarifelor taxelor de salubrizare.

 

 

Câteva precizări care trebuie făcute, pentru a nu induce în eroare publicul:

  1. Pe ordinea de zi a ședințelor din 20 lunie 2017 și 25 iulie 2017 a existat un proiect de hotărâre cu privire la majorarea taxelor de salubrizare, proiect inițiat de către primarul orașului Luduș, Moldovan Cristian, la solicitarea firmei SC ROSAL GRUP SA. Aceasta a solicitat majorarea substanțială a tarifelor serviciilor prestate, în unele cazuri cu până la 145% ( asociațiile de proprietari, la locuințele individuale ) și 160% ( agenți economici)
  2. În urma amplelor discuții avute în ședințele Consiliului Local, consilierul local PSD, Tiberiu Orban a propus diminuarea cu 10% a tarifelor la asociațiile de proprietari, locuințele individuale și la agenții economici FAȚĂ de propunerea făcută de ROSAL. În urma propunerii dlui Orban, propunere votată de consilierii PSD și UDMR (cei care formează majoritatea în Consiliul Local Luduș), tarifele au fost MAJORATE cu până la 120% în cazul asociațiilor de proprietari și locuințele individuale , și 135% pentru agenții economici.
  3. Așa cum au anunțat public, înaintea ședinței, consilierii locali PNL au votat împotriva ambelor propuneri de majorare a taxelor de salubrizare, atât a propunerii ROSAL, cât și a propunerii dlui consilier Orban Tiberiu, considerând că aceste majorări sunt exagerate și nejustificate.

În fața acestei încercări de inducere în eroare a cititorilor, furnizând informații incomplete cu privire la majorarea taxelor de salubrizare și încercând a se salva imaginea promotorilor acestor majorări aberante (primarul Moldovan Cristian și consilierii PSD și UDMR), ne punem următoarea întrebare retorică:

-Să aibă legătură acest articol cu faptul că jurnalistul Ioan A. Borgovan (cel care a semnat articolul) este corespondent al săptămânalului „Punctul”, publicație care a încasat, în perioada 2012-iulie 2017, suma de 35.729 lei de la Primăria orașului Luduș?

 

 

 

Coman Alin,

Preşedinte PNL Luduș

Luduș, 6 august 2017

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close