Home / Noutati / Deputatul PDL de Mures, Florin Urcan, declarat incompatibil de ANI !

Deputatul PDL de Mures, Florin Urcan, declarat incompatibil de ANI !

 

 

deputat-5

 

 

După cazul senatorului liberal Akos Mora, care e în pericol să-și piardă mandatul din cauza unei decizii de incompatibilitate emise de Agenția Națională de Integritate, un nou parlamentar de mureș are problem. Deputatul PDL Florin Urcan a fost declarat incompatibil de către ANI, pentru perioada în care a fost primar la Luduș, iar mai apoi consilier județean și, în același timp, și administrator la anumite societăți comerciale, lucru interzis de lege. Comunicatul ANI precizează:

Florin Urcan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 (data validării mandatului de primar) – 18 noiembrie 2011 (data încetării de drept a mandatului de consilier județean), întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Orașului Luduș, Jud. Mureș, calitatea de reprezentant din partea autorității publice locale în cadrul Consiliului de administrație al Grupului Școlar Industrial Luduș, cât și administrator în cadrul mai multor societăți comerciale. Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar […] este incompatibilă cu […] funcţia de administrator, membru al consiliului de administraţie […] la societăţile comerciale […] precum şi la instituţiile publice”.

 

 

 

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

FLORENTIN DEAC

 

 

 

Amanunte si in PUNCTUL:

“Deputatul Florin Urcan declarat incompatibil de ANI”

http://punctul.ro/2013/11/05/deputatul-florin-urcan-declarat-incompatibil-de-ani/

 

Alte articole pe acceasi tema:

 

“Deputatul Florin Urcan respinge acuzațiile ANI” – ZI DE ZI

http://www.zi-de-zi.ro/?p=152393

 

 

 “Deputatul PDL de Mureş Florin Urcan se declară liniştit în  privinţa acuzaţiilor de incompatibilitate” – RADIO MURES

http://www.radiomures.ro/stiri/deputatul_pdl_de_mure_florin_urcan_se_declara_lini_tit_in_privin_a_acuza_iilor_de_incompatibilitate.html

 

 

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close