Home / Noutati / Diorama „Naşterea Domnului”, principala atracţie din Parcul Central din Luduş şi marea surpriză a Primăriei Luduş pentru locuitorii urbei!

Diorama „Naşterea Domnului”, principala atracţie din Parcul Central din Luduş şi marea surpriză a Primăriei Luduş pentru locuitorii urbei!

 

Dorind să creeze o atmosferă cât mai caldă în preajma marii sărbători a Naşterii Domnului, Primăria oraşului Luduş a amenajat în parcul central, o dioramă reprezentând chiar scena Naşterii Domnului. Este primul an când la Luduş se face aşa ceva, diorama devenind, s-a constatat destul de repede, un punct de atracţie, odată cu prezenţa ei în parc. Şi pentru că am vorbit de prezenţă, să spunem că ea va sta acolo pe toată durata lunii decembrie şi în primele zile din luna ianuarie 2015.

 

10484939_1521821711409018_6285103753945878190_n

10846081_1521822581408931_8159782350437026416_n

 

Aşadar locuitorii oraşului Luduş nu mai trebuie să meargă în alte oraşe pentru a admira o dioramă “Naşterea Domnului”, o astfel de scenă fiind amplasată acum în faţa Primăriei oraşului Luduş.

Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş: “În această seară a fost finalizată, în faţa Casei de Cultură “Pompeiu Hărăşteanu”, diorama Naşterii Domnului, o reprezentare a naşterii lui Iisus Hristos aşa cum este descrisă în Evangheliile lui Matei şi Luca. Diorama este realizată cu ajutorul unei construcţii din lemn, staulul împreună cu cele opt personaje biblice, obiectele de decor şi animalele, va rămâne la dispoziţia colindătorilor şi vizitatorilor până la sfârşitul sărbătorilor de iarnă. Este ceva deosebit, o surpriză pentru locuitorii din Luduş şi chiar din toată zona de câmpie a judeţului Mureş. Pentru a pune în valoare această lucrare, am decis să o luminăm şi pe timpul nopţii. E felul nostru de a transmite tuturor mesajul pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului.”

 

 

64291_1521824571408732_1782648845888951073_n

16125_1521822058075650_6204480658913936648_n

 

Diorama luduşeană, cu personaje în mărime naturală şi staul în care sunt şi două oi vii s-a bucurat de un succes enorm în special în rândul copiilor, care s-au întrecut în a identifica personajele din scenă.

 

 

1911718_1521822404742282_284187939534799595_n

10269398_1521821394742383_3156284163103192343_n

10734034_1521822761408913_6430242391531474884_n

 

Liviu Popa, şef serviciu ADP – APL: “Diorama va putea fi admirată până în primele zile ale lunii ianuarie 2015, timp în care va fi păzită continuu de poliţişti locali. Pot să vă spun ca a costat foarte puţin în comparaţie cu bucuria pe care o poate aduce oamenilor, în special copiilor. Scena biblică a fost aranjată din lemn de răşinoase, şi reprezintă staulul cu cele opt personaje biblice: Sfânta Fecioară Maria, Pruncul Iisus, Iosif, Cei trei Magi, Îngerul şi Ciobanul Crăciun. Toate personajele sunt realizate din ghips pictat, în mărime naturală, iar staulul este acoperit cu lemn.”

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close