Home / Noutati / Domnul Trandafir al Ludușului! Pași mici pe drumul onorant al recunoștinței!

Domnul Trandafir al Ludușului! Pași mici pe drumul onorant al recunoștinței!

 

Parcursul pământean al profesorului de geografie Augustin Micu a fost marcat de trei repere temporale importante care i-au marcat viața. Mai întâi a fost anul nașterii – 1927, apoi anul venirii sale în Luduș – 1953 și, inexorabil, trecerea sa într-o lume mai bună și mai dreaptă, așa cum se spune, în anul 2015. Timp de aproape 62 de (!!!), domnul Augustin Micu a fost profesor și diriginte iubit, director priceput și pensionar respectat în urbe, lăsând celor care l-au cunoscut amintirea luminoasă a „Domnului Trandafir al Ludușului” așa cum l-a numit jurnalistul Sorin Simion, un fost elev al venerabilului dascăl.

 

MICU si STEFAN

 

De la discuții la acțiuni concrete

 
În mod firesc, o instituție care a fost onorată de prezența activă a unei personalități de o asemenea anvergură ar face totul pentru a perpetua numele celui apreciat fără rezerve. Din nefericire, numele de „prof. Augustin Micu” încă nu figurează pe frontispiciul clădirii în care și-a petrecut cei mai rodnici ani ai vieții.
În ordine cronologică, directoarea școlii din anul 2007, Cornelia Căpușan a propus ca școala gimnazială să primească numele de „Gimnaziul Transilvania”. O inițiativă bună care s-a stins din motive birocratice și plecarea din funcție a celei care a făcut propunerea. Aproape concomitent a venit din partea unui fost absolvent propunerea ca școlii să i se atribuie numele profesorului Micu, dar nu s-a făcut nimic concret. Au trecut de atunci opt ani, a trecut în neființă profesorul Micu și ceea ce nu s-a realizat în timpul vieții celui vizat se încearcă acum. Actuala directoare a școlii, prof. Cristina Cîrcoană a decis ca propunerea de atribuire a numelui „Prof. Augustin Micu” actualei Școli Gimnaziale nr. 1 să fie pusă în actualitate în ultima săptămână din luna iunie atunci când cadrele didactice vor fi invitate să decidă. „Îi voi ruga pe colegi să voteze și, în funcție de rezultat, vom face demersurile necesare” spune directoarea școlii. În cazul unui vot afirmativ, documentele își vor urma calea legală și poate, în luna septembrie, elevii de ieri și de azi vor participa la o festivitate inedită prin care se face o târzie reparație morală.

 
Notă: În luna septembrie 2014, Mitru Cirhagău a propus ca Biblioteca orășenească să poarte numele unui alt dascăl memorabil, Nicolae Ștefan. De atunci, nimeni nu a făcut nimic (?!?).

 

 

 

A consemnat
Ioan Andreiu Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close