Home / Noutati / Evenimentul „Ziua Porților Deschise” la CRRN Luduș în viziunea jurnaliștilor Ioan A. Borgovan – PUNCTUL și Mircea Gheborean – CUVÂNTUL LIBER

Evenimentul „Ziua Porților Deschise” la CRRN Luduș în viziunea jurnaliștilor Ioan A. Borgovan – PUNCTUL și Mircea Gheborean – CUVÂNTUL LIBER

 

„Toți diferiți, toți egali…”

Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Luduș (CRRN) și-a început activitatea în 12 iunie 2014 după o laborioasă și benefică activitate de transformare a fostei Casei de Copii desființată în anul 2007. Noua unitate este un succes al Consiliului Județean și al DGASPC Mureș, este o instituție publică de interes județean, de asistență și protecție socială pentru persoane adulte, bărbați și femei cu dizabilități neuro-psihice. Ovidiu Baghiu, șeful CRRN spune că „DGASPC Mureș și-a consolidat poziția a doua la nivel național în ceea ce privește atenția acordată persoanelor cu nevoi speciale și ca număr de persoane instituționalizate”. Ovidiu Baghiu nu spune, din modestie, că CRRN Luduș ocupă o poziție fruntașă în Topul național al instituțiilor de acest fel.

Ziua porților deschise

Devenită o tradiție, sărbătoarea din acest an a fost inițiată de CRRN Luduș în colaborare cu CJ Mureș, DGASPC Mureș, Primăria orașului, cu parteneri și sponsori. După cuvântul de bun venit rostit de Ovidiu Baghiu care a subliniat că „toți oamenii sunt diferiți, toți egali” cei prezenți au fost binecuvântați de o scurtă rugăciune rostită de preoții Lucian Voșloban și Ilie Dăian. Au fost prezenți vicepreședintele CJ Ovidiu Dancu care a remarcat rezultatele excelente ale Centrului în munca de ocrotire și recuperare a beneficiarilor; primarul Cristian Moldovan care l-a felicitat pe Ovidiu Baghiu și pe toți angajații care depun o muncă demnă de laudă. Deak Elida, directoarea DGASPC Mureș apreciază munca celor de la Luduș și constată că acest colectiv s-a maturizat. Acesta asigură asistența de specialitate, dar depune și mult suflet în muncă. Un invitat surpriză a fost Ioan Olaru, cel care a fost directorul Casei de Copii timp de 26 de ani, din 1973 până în 1999. Vizibil emoționat, fostul director a rememorat anii aceia de început și a remarcat că în cei 26 de ani prin Casa de Copii au trecut 1665 de copii. S-a arătat impresionat de dotarea materială a Centrului, o schimbare uimitoare a clădirii. Celor care sunt în activitate le-a reamintit de cei „cinci R”: Responsabilitate, Respect, Rezistență, Răbdare și Rugăciune, termeni care trebuie să le dirijeze activitatea. Au rostit scurte alocuțiuni și reprezentanți ai DGASPC din județele Alba, Bihor, Bistrița, Cluj, Harghita și Sibiu după care beneficiarii Centrului au prezentat un interesant program artistic. Întâlnirea a început cu vizitarea instituției și a unei expoziții cu lucrări executate de beneficiari și s-a încheiat cu o frumoasă agapă prietenească.

 

 

A consemnat

Ioan A Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

 

 

„ZIUA PORŢILOR DESCHISE”, LA CRRN LUDUŞ

Sub acest generic a fost pregătită cu entuziasm şi aşteptată cu emoţii la gradul superlativ de angajaţi şi beneficiari, ce-a de a treia mare sărbătoare anuală a micii comunităţi umane de la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică din Luduş, eveniment care a avut loc în însorita şi liniştita zi de vineri, 1 septembrie 2017.

Pe porţile larg deschise ale instituţiei au intrat, păşind smerit sau la volanul unor autoturisme luxoase, constanţii oameni de bine, sponsori cu dare de mână, parteneri şi colaboratori voluntari (elevi şi studenţi), aparţinători ai beneficiarilor, foşti angajaţi ai desfiinţatei Case de Copii Şcolari şi Preşcolari, mulţi locuitori ai oraşului Luduş, autorităţi locale şi judeţene, invitaţi de la instituţiile de ocrotire socială similare, din judeţul Mureş, delegaţii ale Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, din judeţele Alba, Cluj, Bistriţa, Sibiu şi Harghita.

Prin prezenţa lor i-au onorat pe toţi beneficiarii şi angajaţii Centrului, dovedindu-le că le sunt prieteni de nădejde, că la ajutorul, sprijinul şi sfatul lor pot apela oricând, că le sunt aproape nu numai la greu, ci şi la bine, la momente de bucurie, distracţie şi destindere, au reconfirmat că au deplină încredere în managementul corect, modern, pragmatic şi eficient implementat de şeful CRRN Luduş, domnul Ovidiu Baghiu, înălţat la rangul de model de urmat.

Oaspeţii au avut parte de o primire la fel de sinceră şi prietenoasă din partea angajaţilor şi beneficiarilor de la CRRN Luduş. După protocolarele saluturi şi discuţii de început la o cafea, în faţa panourilor uriaşe cuprinzând sute de fotografii cu scene grăitoare din viaţa de zi cu zi din instituţie, pe parcursul vizitei prin curtea interioară excelent amenajată pentru clipele de destindere, în timpul vizitării generoaselor spaţii de cazare şi tratament din interiorul clădirii instituţiei, în timpul minunatului program artistic prezentat de beneficiari (dans modern, recitaluri de cântece şi poezie, dans etno) şi al spectacolului profesionist susţinut de soţii Maior, din Târgu Mureş.

Sărbătoarea a fost binecuvântată, prin rugăciunile şi slujba de TE DEUM, oficiată de cucernicii părinţi protopop Lucian Voşloban şi Ilie Dăian, parohul Bisericii Ortodoxe cu hramul „Tuturor Sfinţilor”, din Parohia Ortodoxă Luduş III (cartierul Dacia).

La capitolul impresii de final, oaspeţii Ovidiu Dancu, vicepreşedinte al CJ Mureş, Ioan Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş, Deac Irina, directorul in exerciţiu al DGASPC Mureş, prof. Ioan Olaru, fost director al Casei de Copii Şcolari şi preşcolari din Luduş, Viorica Sand, şefa CITO, din Căpuşul de Câmpie, Schmidt Lorand, şeful instituţiei de ocrotiri sociale din apropierea Târgu Mureşului, fost mulţi ani directorul DGASPC Mureş, şefii delagaţiilor DGASPC din judeţele amintite deja, au avut numai cuvinte de laudă şi de apreciere la adresa colectivului de angajaţi, a directorului acestei instituţii, domnul Ovidiu Baghiu, a condiţiilor igenico-sanitare şi de tratament de care au parte, la standarde europene, toţi cei 108 beneficiari, femei şi bărbaţi, cu vârste între 18 şi 94 de ani.

În răspunsul său, şeful Centrului, domnul Ovidiu Baghiu, a mulţumit oaspeţilor, sponsorilor, oamenilor de bine, voluntarilor, reprezentanţilor administraţiilor locale şi judeţene pentru sprijinul şi ajutorul dezintersat acordat  instituţiei, in numele omeniei şi moralităţii creştine.

În încheierea festivităţilor, domnul Ovidiu Baghiu a proiectat speranţele sale, ale beneficiarilor şi angajaţilor, legate de construirea, în anul 2018, cu sprijin financiar de la DGASPC Mureş şi sponsorilor ROMETAL SRL, RAPID AGREGATE SRL, TEREOS ROMÂNIA (ZAHĂRUL LUDUŞ), TEXEL INDUSTRY SRL, DIANA TRANS SRL, a unui teren multisport cu gazon sintetic de 200 mp, în curtea interioară a instituţiei pe care o conduce.

 

 

 

A consemnat

MIRCEA GHEBOREAN

 

Sursa: CUVÂNTUL LIBERwww.cuvantul-liber.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close