Home / Noutati / Exerciţiu de testare a sistemului de alarmare publică!

Exerciţiu de testare a sistemului de alarmare publică!

 

În ziua de 1 iulie 2015, la ora 11.00, în oraşul Luduş se va executa un

EXERCIŢIU DE TESTARE A SISTEMULUI DE ALARMARE PUBLICĂ.

Informăm cetăţenii că va fi pus în funcţiune sistemul de alarmare centralizat al oraşului Luduş simultan cu sirenele aparţinând operatorilor economici din oraş şi va fi introdus semnalul de alarmare acustică a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici „PREALARMĂ AERIANĂ”.

Semnalul de alarmare acustică „PREALARMĂ AERIANĂ” are durata de 2 minute şi se compune din 3 sunete (impulsuri) a 32 secunde fiecare cu pauză de 12 secunde între ele.

 

2110c84d52113563012fbdd32ad47707_l_17044300

 

Semnificaţia semnalului „PREALARMĂ AERIANĂ” este:

Prealarmarea populaţiei despre posibilitatea producerii unui atac aerian asupra localităţii (obiectivului respectiv).

Prealarmarea reprezintă transmiterea către autorităţi a mesajelor/ semnalelor/informaţiilor despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a atacurilor din aer.

MĂSURI ŞI REGULI GENERALE DE COMPORTARE LA RECEPŢIONAREA SEMNALULUI „PREALARMĂ AERIANĂ”:

– comportaţi-va cu calm;

– încetaţi activităţile;

– deschideţi aparatele de radio şi televizoarele şi ascultaţi comunicatele transmise de autorităţile în drept!

– pregătiţi rezerve de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte adecvată situaţiei;

Cele mai importante articole pe care trebuie să le păstraţi la îndemână sunt:

– apă (de preferat păstrată în vase de plastic sau canistre);

– hrană (în pachete conservate sau sigilate);

– medicamente necesare membrilor familiei dumneavoastră şi în special trusa de prim ajutor;

– cuverturi, saci de dormit, lumânări, lanterne, radioreceptor portabil;

– luaţi cu dumneavoastră şi păstraţi documentele de identitate.

– pregătiţi mijloacele de protecţie individuală;

– înştiinţaţi şi vecinii despre pericol;

– nu răspândiţi şi nu luaţi în considerare zvonurile!

– la recepţionarea semnalului „ALARMĂ AERIANĂ” va deplasaţi către adăposturile de protecţie civilă;

Respectaţi cu stricteţe măsurile stabilite, îndrumările şi comunicatele transmise de autorităţile în drept!

 

 

 

Primar,
Ioan Cristian Moldovan

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close