Home / Noutati / Festivitatea aniversării unei zile de naştere deosebite! Veteranul de război luduşean Tănăsie Fanea, a împlinit 95 de ani!

Festivitatea aniversării unei zile de naştere deosebite! Veteranul de război luduşean Tănăsie Fanea, a împlinit 95 de ani!

 

Luni, 4 septembrie 2017, la Primăria oraşului Luduş a avut loc o festivitate emoţionantă de premiere a colonelului în rezervă Tănăsie Fanea, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 95 de ani. Din partea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Luduş au participat colonelul (r) Sever Popovici şi col. (r) Gheorghe Popa. Din partea Administraţiei locale au participat primarul Cristian Moldovan şi consilierii Liviu Botezan şi Sebastian Căpuşan.  Cei prezenţi, precum şi familia domnului Tănăsie Fanea l-au felicitat pe sărbătorit şi au închinat un pahar de şampanie, după care au urmat amintiri din viaţă şi din război.

 

 

Locotenent  col. (r) Tănăsie Fanea s-a născut la data de 4 septembrie 1922 în Luduş, este căsătorit cu doamna Suzana şi are trei copii în viaţă, Virgil, Rodica şi Viorica.  În viaţa civilă a fost tehnician agronom şi de-a lungul vieţii a activat în funcţii importante în domeniul agricol. Rezultatele deosebite în muncă au fost apreciate de conducerea de stat a ţării cu Ordinul Muncii şi cu titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Luduş”. În timpul războiului a absolvit şcoala militară de subofiţeri de artilerie de la Piteşti, după care a fost trimis pe frontul antihitlerist luptând în Ungaria şi Cehoslovacia până la 9 mai 1945 primind mai multe decoraţii pentru efectuarea serviciului militar.

 

 

După anul 1990, Locotenent col. (r) Tănăsie Fanea a participat activ la constituirea subfilialei Luduş a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, împreună cu un alt veteran de război, Pantelimon Anichiti. În ultimii 20 de ani, cei doi au contribuit la buna administrare şi funcţionare a subfilialei ANVR.

 

 

“I-am urat un sincer La mulţi ani veteranului de război Tănăsie I. Fanea pentru împlinirea frumoasei vârste de 95 de ani. Îi doresc multă sănătate şi fericire alături de cei dragi.” a precizat Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş.

 

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close