Home / Noutati / Şi românii au stins lumina anul acesta ! Ludusul a participat prin stingerea iluminatului stradal intre orele 20:30 – 21:30 !

Şi românii au stins lumina anul acesta ! Ludusul a participat prin stingerea iluminatului stradal intre orele 20:30 – 21:30 !

De ce sa stingem lumina la Ora Pământului ?

 

Sute de milioane de oameni din întreaga lume au petrecut anul trecut, pe 28 martie, o oră pe întuneric, în afara penelor de curent. Anul acesta, pe 27 martie 2010, la ora 20.30,  numărul celor care vor petrece în acelaşi timp 60 de minute fără curent electric se aşteaptă să crească la un miliard.   

O iniţiativă pornită în 2007, organizată de fundaţia ecologista WWF din Australia, mişcarea „Ora Pământului/Earth Hour” reprezintă un semnal împotriva poluării şi al încălzirii globale, când preţ de 60 de minute, oamenii pot arăta că le pasă de viitorul lor pe Pământ. 

În doar trei ani, gestul simbolic al oraşului Sydney s-a transformat în scurt timp într-o acţiune fără precedent în istoria umanităţii, o acţiune îmbrăţişată de zeci de ţări, mii de oraşe şi sute de milioane de oameni.

Numai anul trecut, peste 1000 de oraşe ale planetei şi sute de milioane de oameni au participat la Earth Hour.

Anul acesta, pe lista celor care şi-au propus să tragă astfel un semnal de alarmă privind încălzirea globală se află muntele Rushmore, pe care sunt sculptate figurile a patru preşedinţi americani, Empire State Building din New York şi luxosul hotel Caesar Palace din Las Vegas. 

Tot pe 27 martie, va fi oprită electricitatea şi la statuia Soldiers and Sailors din Indianapolis, sediul Bank of America din Atlanta şi semnul luminos „Pike Place Market” din Seattle. De asemenea, CN Tower din Toronto, Table Mountain din Cape Town, Grand Palace din Bangkok, precum şi cea de-a doua cea mai înaltă clădire din lume, Taipei 101, se vor cufunda în beznă de Earth Hour.

Celebra London Eye din capitala Marii Britanii a fost inclusă în acest nobil proiect, la fel ca şi Hiroshima, care devine primul oraş din Japonia ce se alătură acestei campanii.

 

 

 

Şi românii au stins lumina anul acesta ! Ludusul a participat prin stingerea iluminatului stradal intre orele 20:30 – 21:30 !

 

Evenimentul nu a rămas fără ecou nici în România. Dacă în 2008 instituţiile statului au fost ezitante, anul trecut numeroase companii şi organizaţii au susţinut acţiunile prilejuite de acest eveniment, mai ales că iniţiativa aduce şi beneficii de imagine companiilor care iau parte la apel, activităţile de responsabilitate socială corporativă fiind foarte apreciate. 

Astfel, programul a antrenat câteva instituţii şi organizaţii din oraşele Bucureşti, Botoşani, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Tulcea, Târgovişte şi Sfântu Gheorghe care s-au alăturat eforturilor ecologiştilor prin Earth Hour.

În Bucureşti, Ateneul Român, Teatrul Naţional, Opera Română, Muzeul Naţional de Artă, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, au stins luminile pentru o oră în 2009, iar Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire civilă din lume, a oprit iluminatul exterior.

Anul acesta, 22 de oraşe din România au confirmat susţinerea acestei acţiuni.

În 2010, cele mai importante oraşe din lume şi-au anunţat participarea, urmând să stingă iluminatul public de pe cele mai importante clădiri.

Astfel, timp de o oră, luminile se vor stinge de pe Turnul Eiffel (Paris), Opera din Sydney, podul Golden Gate (San Francisco) sau Empire State Building (New York).

Sunt înscrise oraşe din ţările G20, precum şi oraşe din Madagascar, Kosovo, Nepal, Arabia Saudită, Mongolia, Ecuador, Cehia, Cambodgia, Mauritius, Mozambic, Paraguay, Tanzania, Quatar, Insulele Feroe.

 

 

Foto : Marius Popa 

About Ludus Mures

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close