Home / Noutati / Inca doi muncitori morti pe santierul autostrazii !

Inca doi muncitori morti pe santierul autostrazii !

La doar cateva ore dupa ce un muncitor de pe santierul autostrazii Transilvania a fost la un pas  de a-si pierde viata, doi colegi ai sai au murit pe acest santier. Primul dintre ei a cazut de la inaltimea de 6-7 metri, in jurul orei 19:30, in timp ce lucra la niste rafturi de dilatatie la kilometrul 31+154, in zona Craiesti. El a fost transportat urgent la spital, insa, potrivit declaratiilor directorului Inspectoratului Teriotrial de Munca Cluj, Emilian Rosca, barbatul, in varsta, de 56 de ani, a murit a in jurul orei 2:30.

A doua victima, un barbat de 45 ani, a cazut de la 22 de metri, in jurul orei 1, si a decedat pe loc. „Inca nu stim daca a fost sau nu legat cu centura, urmeaza sa stabilim cauza exacta a accidentului. Inca de la ora 2:30 am dispus inspectorilor ITM sa se deplaseze pe santier, si, impreuna cu Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj, cercetam cele doua accidente” a declarat Emilian Rosca.

Pana in acest moment, purtatorul de cuvant al Bechtel, Bogdan Sgarcitu, nu a putut sa comenteze cele doua accidente. Pe santierul autostrazii au avut loc, in doar doua zile, nu  mai putin de trei accidente de munca.

 

Ultima ora :

Potrivit de declaratiilor unor muncitori din zona Luna de Sus, mai multe normative de lucru au fost incalcate. Inginerul turc, cel care supraveghea lucrarile, a format mai multe echipe de oameni decat prevedea legislatia muncii. “Normal trebuiau sa fie 6-7 oameni pe o macara. Dar timpul ne presa si am facut echipe de 4 oameni si am folosit mai multe macarale. Una dintre macarale s-a dezechilibrat, iar muncitorul care a decedat s-a speriat si a cazut. Totodata, oamenii spun ca li se platesc 11 milioane de lei pentru o tura normala si 13 pentru o tura de noapte. “De opt saptamani, lucram numai de noapte si ne presau sa lucram mai repede”, ne-a declarat muncitorul, care doreste sa-si pastreze anonimatul.

 

Declaratie medic :

 „La ora actuala avem doi morti adusi de pe santierul Autostrazii Transilvania. Ne-a fost adus un cadavru in urma cu o jumatate de ora de la UPU. Din cate am discutat cu ei, a fost vorba de un post-traumatism in urma unei caderi de la inaltime, un soc hemoragic si leziuni multiple ale unor organe. Acesta a fost adus la sectia de neurochirurgie in jurul orei 22″, a declarat Sorin Radu Vieru, seful laboratorului de anatomie patologica al Institutului de Medicina Legala Cluj. Cei doi muncitori care au decedat sunt Adrian Bubau, de 56 de ani, si Marian Vadan, de 45 de ani.

 

Comunicat Oficial :

Reprezentantii Bechtel, constructorul Autostrazii, au precizat intr-un comunicat oficial ca unul dintre muncitori era angajat al proiectului, in timp ce celalalt are angajat de un subantreprenor. „Colaboram cu autoritatile competente in derularea investigatiilor ce se impun si, in acelasi timp, intreprindem o ancheta interna. Toti angajatii Proiectului participa la instructaje privind modul de desfasurare a lucrului la inaltime in conditii de siguranta. Intregului personal al Proiectului i se cere respectarea cu strictete a regulilor de siguranta in munca”, sustin reprezentantii Autostrazii. Potrivit acestora, Proiectul Auostrada Transilvania le va oferi ajutor si asistenta familiilor celor doi muncitori decedati.

 

 

 Sursa : CityNews ( http://www.citynews.ro/mures/eveniment-29/update-2-inca-doi-muncitori-morti-pe-santierul-autostrazii-60423/ )

About Ludus Mures

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close