Home / Noutati / Investiție istorică, la Luduș!

Investiție istorică, la Luduș!

 

În calitatea sa de primar, de prim gospodar al orașului și de reprezentant ales al intereselor cetățenilor din orașul Luduș, domnul Cristian Moldovan a vrut să constate, la fața locului, în ce stadii de execuție se află lucrările din oraș cuprinse în vastul proiect ,,Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și de apă uzată în județul Mureș’’, implementat de Compania Aquaserv Mureș, precum și lucrările de reabilitare a unor străzi, printr-un proiect guvernamental gestionat de Primăria Luduș.

 

11156276_819249911492799_5936153459347890137_n

 

La noua stație de epurare a apelor menajere, situată în imediata apropiere a cartierului Gheja- Luduș și la ceva distanța de râul Mureș, domnul primar Cristian Moldovan a fost însoțit de domnul inginer Gelu Oaneș, șeful punctului de lucru Aquaserv Luduș și de domnul inginer Tiberiu Orban, reprezentant al Administrației Naționale ,,Apele Române’’. Gazdă și ghid le-a fost domnul inginer Vasile Chindriș, dirigintele de șantier, din partea societății din București, Veolia Water Systems, care a câștigat licitația pentru construirea stației de epurare Luduș. Cu siguranța unui manager de succes, probată anterior pe șantierele similare de la Baia Mare, Mediaș și Oravița, domnul inginer Chindriș i-a condus pe oaspeți pe întregul traseu al instalațiilor moderne, de ultimă generație.

 

11169890_819250628159394_387513487207834758_n

 

În prima clădire le-a prezentat oaspeților rolul instalațiilor disipatoare, care preiau șuvoiul continuu de ape menajere, murdare, uzate, poluate cu tot felul de substanțe chimice, microbi și boli, provenite din locuințele ludușenilor. În a doua clădire, a descris modul de funcționare și rolul bazinelor de decantare, de aerare și tratare microbiologică a apelor menajere deja disipate. Practic din această clădire, apa tratată microbiologic, nepoluată va fi deversată în râul Mureș. Nămolul, de asemenea tratat microbiologic va fi pompat în clădirea a treia. Acolo se află îngroșătorul de nămol. După mai multe zile de prelucrare, nămolul deshidratat, tăiat în bucăți mari va fi trimis, cu mașini speciale, la viitoarea groapă ecologică de gunoi menajer din județul Mureș. Nămolul poate fi valorificat gratuit de fermier ca îngrășământ în agricultură. Întregul proces tehnologic de la noua stație de tratare a apei din Luduș este automatizat, intervenția omului se rezumă la supravegherea tablourilor de comandă.

 

11150315_819250134826110_5359183266058790663_n

 

Înscriindu-se în grafic cu lucrările deja executate, domnul inginer Chindriș a garantat că noua stație de epurare Luduș va fi dată în folosință la întreaga capacitate până la sfârșitul anului 2015. Până la acea dată vor fi încheiate și lucrările de extindere a rețelei de canalizare menajeră pe 40 de străzi din oraș, în lungime de 19,318 km, instalarea celor patru stații prefabricate de pompare a apelor uzate și a conductelor de refulare.

11143113_819251168159340_2699002637334971943_n
La Uzina de tratare a apei potabile, unde gazdă și ghid a fost domnul inginer Gelu Oaneș, s-a constatat că lucrările prevăzute în proiectul Companiei Aquaserv pentru Luduș înaintează conform graficului, existând posibilitatea reală ca ele să fie încheiate până în luna octombrie 2015. Până atunci, rețeaua de apă potabilă din oraș va fi extinsă cu 8,549 km, noua stație de pompare va asigura o presiune a apei pe rețea de 100 litri pe secundă (față de 50 l/s, în prezent), apa va ajunge cu presiune, și în apartamentele de la ultimele etaje, și pe străzile Turzii și Cioarga, tronson 2, iar prin introducerea concentratorului de ozon și al filtrului de cărbuni activi, apa care ajunge la robinetele beneficiarilor din Luduș, Gheja, Roșiori, Bogata, Chețani și Ațintiș va fi pură 100%, sigură pentru sănătate. Până în luna octombrie 2015 vor fi instalați și cei 95 de hidranți, distribuiți în toate cartierele orașului, astfel încât pompierii să le poată folosi urgent în gaz de incendiu.

 

11072797_819251608159296_2784772937632171460_n

 

Valoarea totală a obiectivelor ludușene din proiectul companiei Aquaserv este de peste 18 milioane de euro. Domnul primar Cristian Moldovan a declarat că este foarte mulțumit că orașul Luduș beneficiază de cea mai mare investiție din istoria sa, iar ludușenii vor avea parte, de la sfârșitul anului 2015, de servicii civilizate de alimentare cu apă potabilă și de canalizare.

 

Ultima

 

Cei mai bucuroși vor fi acei ludușeni care până acum, la început de mileniu trei, neam de neamul lor nu au avut apă potabilă la robinet, apă la baie, toaletă în casă, branșament la o rețea de canalizare. Pentru ei, Europa a venit în casele lor.

 

 

A consemnat
MIRCEA GHEBOREAN

Album FOTO pe pagina de Facebook Radio TRANSILVANIA:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.819249474826176.1073741925.573324379418688&type=3&uploaded=96

 

 

Sursa: CUVANTUL LIBERwww.cuvantul-liber.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close