Home / Noutati / Investiţii în toate cartierele Ludușului si dezbatere publică despre PUG, la Luduş.

Investiţii în toate cartierele Ludușului si dezbatere publică despre PUG, la Luduş.

 

DANIEL-SOFRON-LUDUS-

 

 

Pentru dezvoltarea în mod armonios şi judicios a activităţii economico-sociale din oraşul Luduş, administraţia locală a întocmit o listă cu obiectivele de investiţii necesare în anul 2013 cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local. Daniel Şofron, director ADP şi APL în Primăria Luduş spune că pentru acest an suma alocată pentru lucrările de investiţii este de 2,2 milioane de lei.

 

Importanţa PUG-ului

Pentru realizarea programului de investiţii, reactualizarea Programului de Urbanism General are o importanţă deosebită fiind un punct forte în strategia de dezvoltare locală a oraşului. Combinat cu implementarea şi certificarea sistemului de management, PUG-ul judicios întocmit va crea premise favorabile pentru atragerea fondurilor europene în perioada 2014-2020.
Daniel Şofron spune că „am ajuns la nivelul în care s-a finalizat certificarea auditului, documentaţia este trimisă în Anglia şi până la sfârşitul anului vom avea certificatele de conformitate”. De ce în Anglia, întrebăm? Pentru că sistemul URS britanic este cel mai important.

 

Investiţiile

Cele mai importante obiective de investiţii, având în vedere creşterea calităţii serviciilor oferite comunităţii ar fi în cartierul Gheja, unde este prevăzută repararea podului care face legătura între sat şi Castel şi cimitir. Apoi construcţia a două capele mortuare în Avrămeşti şi Gheja va fi începută în acest an şi se va încheia în anul 2014.

În centrul vechi al oraşului se află în lucru reabilitarea covorului asfaltic şi a trotuarelor pe străzile Cinema, Amurgului şi Lămâiţei. Lucrarea este finanţată parţial de EON Gaz care a efectuat lucrări de schimbare a conductelor de gaze naturale.

În fază finală este şi lucrarea complexă de pe strada Primăverii, acolo unde s-a realizat canalizarea apelor menajere şi pluviale.

O lucrare mult aşteptată de participanţii la traficul rutier este amenajarea sensului giratoriu de pe strada bariţiu, intersecţia cu Vânătorilor. Acolo se va lărgi calea rutieră, se mută câţiva stâlpi şi se redesenează trotuarele.

Sunt doar câteva obiective de pe lista de investiţii care sunt prevăzute pentru acest an şi care se va realiza în funcţie de fondurile disponibile.

 

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

IOAN ANDREIU BORGOVAN

 

 

 

 

 

dan sofron

 

 

Primăria oraşului Luduş organizează joi, 26 septembrie, de la ora 15.00, în incinta Casei de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu”, o dezbatere publică privind reactualizarea Planului Urbanistic General (PUG) şi regulamentul local de urbanism al oraşului Luduş.

 

PUG-ul, la limita expirării

Potrivit directorului Administraţiei Publice Locale şi Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei oraşului Luduş, Daniel Şofron, ultima actualizare a PUG-ului a fost făcută în urmă cu aproximativ 14 ani. „E la limita de expirare şi atunci am demarat de anul trecut contractul respectiv. Procedura are patru etape, prima referindu-se la studii de fundamentare care are mai multe faze: studiu topografic, riscuri geografice, protecţia mediului, activităţi economice, studiu socio-demografic, căi de comunicaţie, zone naturale şi construite protejate. Etapa a doua constă în introducere PUZ şi PUG aprobat pe noul suport electronic, elaborarea părţii desenate, ancheta socială, iar etapa a treia, de întocmire a PUG-ului propriu-zis are mai multe faze: memoriu general, regulament local de urbanism, planşe desenate. Etapa a patra se referă la întocmirea documentaţiei pentru obţinerea avizelor care cuprinde întocmirea documentaţiei, introducerea în PUG a observaţiilor, avizelor şi acordurilor. Acum, ceea ce înseamnă dezbaterea publică intră la etapa a treia, în care se discută cu cetăţenii despre PUG şi regulamentul local de urbanism”, a precizat Daniel Şofron.

 

Regulament local de urbanism nou

Referindu-se la regulamentul local de urbanism, Daniel Şofron a arătat că acesta va reglementa tot ce ţine de urbanism în oraşul Luduş. „Regualmentul de urbanism înseamnă tot ce ţine de urbansim: emiterea autorizaţiilor de construcţii, a avizelor, şi defineşte exact nivelul adâncimii de săpare a fundaţiilor specifică pe fiecare zonă a a oraşului, distanţe, colorit pe cartiere”, a afirmat directorul Administraţiei Publice Locale şi Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei oraşului Luduş. „La dezbatere sunt invitaţi toţi cetăţenii oraşului Luduş interesaţi”, a completat Daniel Şofron.

 

Proiect de 186.000 lei

PUG-ul oraşului Luduş va fi realizat de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „Urban – Incerc”, Sucursala Urban Proiect Bucureşti, valoarea contractului este de 186.000 lei, cu TVA inclus, iar termenul de finalizare este sfârşitul anului 2013.

 

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

ALEX TOTH

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close