Home / Istoric / Scolile Ludusene

Scolile Ludusene

Şcolile Luduşene

Şcoala româneascã din Gheja a fost înfiintată de Gheoghe Sincai, unul dintre corifeii Şcolii Ardelene, istoric, pedagog şi om de cultură. Numit de guvernul din Sibiu în funcţia de director al Şcolilor româneşti din Transilvania, Gheorghe Sincai, între anii 1782 şi 1794, a ridicat numărul şcolilor româneşti la aproape 300. Printre acestea a fost şi scoala româneascã din Gheja, şcoala confesională, susţinută financiar şi material de ortodocşii şi greco-catolicii din sat, fără nici un ajutor din partea autorităţilor timpului.

(N. Albu, Istoria invãtământului românesc din Transilvania pânã la 1800, Blaj, 1944, p. 243)

Şcoala româneasca din Luduş a fost, de la inceputurile sale, tot o şcoală confesională susţinută financiar şi material de românii ortodocşi şi greco-catolici din această străveche aşezare românească. Într-un ematism din anul 1900 se menţionează faptul că în acel an se mai păstrau matricole şcolare întocmite în anul 1835, aparţinătoare şcolii româneşti din Luduş. Istoricul târgumureşean I. Chiorean plasează începutuile acestei şcoli tot în perioada directoratului lui G. Şincai.

În anul 1863 şcoala românească din Luduş funcţiona într-o clădire din lemn, situată pe locul unde se află astăzi birourile Cooperativei de consum.

În anul 1894, comunitatea românească de aici îşi construieşte un nou local de şcoală cu pereţii din bîrne. Nemulţumite că şcoala românească supravieţuieşte în pofida repetatelor încercări de desfiinţare, autorităţile administrative maghiare au impus comunităţii româneşti soluţia construiri unui nou local de şcoală.

În anul 1905, românii luduşeni au reuşit să ridice un nou local de şcoală, din cărămidă, pe fundaţie de beton. Imediat după finalizarea lucrărilor de construcţie, autorităţile de la Budapesta au rechiziţionat localul, instalând în el primăria comunei Luduş, instituţie care a funcţionat aici până în anii 60 ai secolului al XX-lea. Actualmente localul adăposteşte Judecătoria (str. Republicii). Rămasă din nou fără local, şcoala românească a fost instalată în actuala casă parohială, situată pe str. Florilor nr.1, în curtea Bisericii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Şcoala maghiară din Luduş a fost înfiinţată în anul 1872 şi a funcţionat ca şcoală comunală. Ea a fost susţinută financiar şi material din bugetul comunei şi din subvenţii acordate de statul maghiar. Astfel, şcoala maghiară şi-a asigurat toate resursele prin contribuţia majoritarilor români. Pe lângă impozitele şi taxele pe care românii luduşeni le plăteau fiscului local, ei erau obligaţi, prin lege, să mai dea o contribuţie bănească de 5% din impozitul anual pentru funcţionarea şcolii maghiare. Din ce le rămânea, susţineau şcoala românească, şcoala fiinţei lor naţionale, precum şi biserica românească.

Şcoala maghiară din Roşiori a fost construită între anii 1903 şi 1905, când statul maghiar a înfiinţat aici o colonie maghiară, cu scopul mărturisit public de a schimba raportul demografic în dauna romănilor din Luduş.

Între anii 1867 şi 1918, adică de la crearea Imperiului dualist Austro-Ungar şi până la destrămarea lui, timp în care Transilvania a fost încorporată în Ungaria Mare, autorităţile de la Budapesta au adoptat o serie de legi şcolare reacţionare, antiromâneşti, care vizau maghiarizarea fortată a românilor până la pierderea identităţii lor naţionale. Prin legile şcolare XVIII /1879, XXX/1883, XV/1907, legea Cssaki Albin din 1893, legea XXVII/1907 – vestita lege Appony, şi legea Zichy din 1913, şcolile româneşti au fost transformate treptat în instrumente ale politicii de maghiarizare forţată a românilor, iar învăţătorul român a devenit slujbaş de stat, ameninţat permanent cu arestarea, concedierea şi întemniţarea. Autorităţile de la Budapesta au încălcat astfel paragraful al 20-lea din legea XXXVIII/1868, care “garanta” autonomia “deplină” a şcolilor confesionale romăneşti.

Nu este deci de mirare că, la reuniunea învăţătorilor din districtul protopopesc al Luduşului, învăţătorul Alexandru Macarie din Iclănzel, fervent apărator al învăţămăntului românesc, unul dintre cei 300 de romăni care au alcătuit delegaţia memorandiştilor, a prezentat, în toamna anului 1907 o comunicare cu un titlu zguduitor: “De ce poporul îşi urăşte şcoala?”

Comunitatea românească din Luduş a reuşit să păstreze şcoala de la înfiinţare până la preluarea ei de către statul român, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Gestul înaintaşilor noştri trebuie apreciat şi cinstit cum se cuvine. Multe alte comunităţi româneşti din Transilvania nu au mai putut rezista presiunilor exercitate de statul maghiar şi s-au văzut silite să renunţe la şcoala în limba strămoşească. Între anii 1880 şi 1914 au fost astfel desfiinţate peste 600 de şcoli româneşti din Transilvania.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, a adus cu sine şi anularea legilor şcolare antiromâneşti.

Regatul României a creat condiţii de existenţă liberă şi egală a tuturor instituţiilor de învăţământ, atât celor cu preadarea în limba română, cât şi celor cu predarea în limbile minorităţilor naţionale. Astfel, aici, în perioada interbelică au funcţionat două şcoli elementare româneşti (una la Gheja, cealaltă la Luduş), două şcoli maghiare (una la Luduş, cealaltă la Roşiori) şi o şcoală evreiască.

În anul 1922, datorită sprijinului acordat de ministrul Gheorghe Cipăianu şi de directorul Liceului “Sfăntul Sava” din Bucureşti, ambii originari din părţile Luduşului, aici este înfiinţat Gimnaziul de Stat. A funcţionat până în anul 1928, când a fost transformat în şcoală elementară. Primul director al gimnaziului a fost Ion Vulcuţiu, urmat, în funcţie, de preotul Ioan Modrigan din Gheja.

Între 1922 şi 1944, la Luduş a funcţionat şi o şcoală de contabilitate care a pregătit contabili pentru Federala de bănci “Zorile”. În ziua de 5 septembrie 1944, aviaţia germană şi maghiară a bombardat clădirea şcolii (situată pe actuala stradă Mărăşeşti, în clădirile în care a funcţionat între 1949-1989, “Uniunea”, asociaţie a cooperativelor de consum din zona Luduşului). Clădirea a fost incendiată şi distrusă în bună măsură, ceea ce a determinat conducerea Federalei de bănci să transfere şcoala de contabilitate la Turda.

În anul 1935, la cererea ceferiştilor luduşeni, a fost creată Şcoala Primăria din cartierul C.F.R. (situată pe actuala stradă a Gării). În primul an de funcţionare, 1936-1936, şcoala a funcţionat cu trei clase, simultan, într-o singură sală de clasă.

Primul învăţător a fost Ioan Alexandrescu. În anul şcolar următor, Ioan Alexandrescu a fost transferat la şcoala din Roşiori, unde a şi fost ucis de un maghiar.

La şcoala de la Luduş – Gară, în anul 1936 -1937, a fost numit învăţător Teodor Hădărean. În toamna anului 1939, aici a fost adus tînărul învăţător Gavril Crăciun. Între 1940 şi 1945, şcoala a fost condus de învăţătoarea Elvira Mărăşescu. Între 1945 şi 1960, şcoala a avut patru clase primare, 3 – 4 învăţători români, învăţător-director fiind Laurean Paul. Între 1956 şi 1960, şcoala a avut şi două clase cu predarea în limba maghiară (Hanghel Rozalia şi Kristais Ştefan). În toamna anului 1960, şcoala primară Luduş – Gară a fost transferată într-un nou local de şcoală, situat pe strada Crinului Nr. 2. Astfel a fost creată Şcoala Generală Nr.2.

La 1 Decembrie 1995, pe clădirea care a adă-postit şcoala primară Luduş – Gară, a fost amplasată o placă aniversară. Cu acel prilej, s-a oficiat o slujba de cinstire a dascălilor şi elevilor fostei şcoli, iar domnului Laurean Paul i s-a acordat diploma de cetăţean de onoare al oraşului Luduş.

În timpul celui de-al doilea război mondial, la Luduş a existat şi o şcoală de ucenici, şcoala care şi-a închis porţile în anul 1946.

În anul 1952 îşi începe cursurile şcoala medie de 10 ani (clasele VIII – X), în localul şcolii Generale Nr. 1 (Strada Republicii). Treptat se transformă în liceu (cu clasele IX – XII). În anul 1966, odată cu înfiinţarea liceului situat pe strada Crinului, liceul “din centru” devine Liceul Nr.1. Va mai funcţiona pănâ în toamna anului 1977, sub denumirea de Liceul de cultură general[ Nr. 1 şi de Liceul Industrial. La 19 septembrie 1977, profesorii şi elevii acestui liceu au fost transferaţi la Liceul nr. 2. În timp, la acest liceu au funcţionat şi clase de şcoală profesională şi clasele a IX-a şi a X-a generală (paralel cu clasele a IX-a şi a X-a de liceu). În clădirile fostului Liceu nr. 1 şi-a continuat cursurile şcoala Generală nr. 1 (clasele I-VIII, cu clase cu predare în limba română şi clase cu predare în limba maghiară).

Şcoala Generala nr. 2, situată pe strada Crinului nr. 2 şi-a început activitatea la 1 septembrie 1960, într-un local modern pentru acei ani (8 săli de clasă, 2 laboratoare, sală profesorală, sală de sport, curte spaţioasă). În anul 1979, la această şcoală se dă în folosinţă un nou corp de clădire cu 9 săli de clasă. Prin numărul de elevi (care a depăşit frecvent cifra de 1200), această şcoală este una dintre cele mai mari şcoli din judeţul Mureş.

În anul 1966 ia fiinţă Liceul Nr. 2, situat pe strada Crinului nr. 4. În anul şcolar 1973 – 1974 îşi schimbă denumirea în Liceul de cultură generală nr. 2. Între anii 1974 şi 1977 se va numi Liceul realumanist. Între anii 1978 şi 1991 poartă denumirea de Liceul industrial. Din anul 1992 se numeşte Grup Şcolar Industrial.

În anul 1973 a fost inaugurată Casa De Copii Şcolari si Preşcolari. La inaugurare, Casa avea 90 de preşcolari şi 150 de elevi şcolari, orfani sau proveniţi din familii cu boli TBC, familii dezorganizate sau din alte case de copii. Actualmente se numeşte Centrul de plasament Luduş şi e situat pe str. Crinului nr. 30 A.

În anul 1973 a fost înfiinţată Casa Pionierilor, devenită ulterior Casa pionierilor şi şoimilor patriei. După revoluţia din decembrie 1989 poartă denumirea de Clubul Copiilor. Este situat pe strada Avram Iancu nr.10.

Elevii luduşeni au avut posibilitatea să-şi petreacă  aici  timpul  liber  în  mod  plăcut, frecventând

cercurile de teatru, muzică, biologie, aeromodele, navomodele, carturi, istorie, arte plastice, gimnastică, atletism, calculatoare – informatică, tâmplărie ş.a.

În anul 1979 a fost înfiinţat Clubul Şcolar Sportiv (C.S.S.), care a funcţionat până in anul 1989, având secţii de handbal, baschet, atletism, fotbal. A folosit sălile şi terenurile de sport ale şcolilor din oraş.

În anul 2002, în Luduş îşi desfăşoară activitatea 12 instituţii de învăţământ preuniversitar, o creşă şi un centru de plasament:

1 LICEU:

Grupul Şcolar Industial Luduş

(str. Crinului nr. 4, tel 411.366)

4 ŞCOLI GENERALE:

Şcoala Generală nr. 1

(str. Republici, nr. 57, tel. 411.357);

Şcoala Generală nr. 2

(str. Crinului, nr. 2, tel. 412.296, 412.353);

Şcoala Generală Gheja

(str. Dezrobirii, nr. 1, tel. 473.131);

Şcoala Generală Roşiori

(str. Şcolii, nr. 20, tel. 438.084).

6 GRĂDINIŢE:

Grădiniţa cu orar normal nr. 1 (str. Primăverii nr. 8, tel. 413.371);

Grădiniţa cu orar normal nr. 2 (str. Crinului nr.38,   tel. 412.906)

Grădiniţa cu orar prelungit nr. 1 (str. V]n[torilor nr. 31, tel. 411.343)

Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 (str. R]ndunelelor nr.3 bis, tel.411.139)

Grădiniţa cu orar normal Gheja (str. Măgurii nr.1)

Grădiniţa cu orar normal Roşiori (str. Şcolii nr.10)

Clubul copiilor (str. Avram Iancu nr. 12, tel. 411.141)

Centrul de plasament (str. Crinului nr.30 A, tel. 411.288)

Creşa (str. Rândunelelor nr. 3)

ANIVERSĂRI ŞCOLARE – 2002:

1. Şcoala Generală Gheja – peste două sute de ani de existenţă (1792)

2. Şcoala comunală (1872) cu predarea în limba maghiară – 130 de ani de la înfiinţare

3. Gimnaziul de stat (1922-1928) – 80 de ani de la înfiinţarea sa

4. Şcoala de contabilitate (1922-1944) – 80 de ani de la înfiinţare;

6. Grupul Şcolar Industrial (1966) – 36 de ani de la înfiinţare

 

Prof. Mircea Gheborean

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close