Home / Noutati / La Ludus, cererile de ajutor de încălzire se depun până în 15 noiembrie !

La Ludus, cererile de ajutor de încălzire se depun până în 15 noiembrie !

 

 

Solicitările pentru ajutorul de încălzire în sezonul rece 2011-2012 vor fi preluate până la jumătatea lunii noiembrie, potrivit conducerii Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Luduş.

 

„Cererile se preiau până când le acceptă şi de la noi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale. Până în prezent nu s-a respectat niciodată termenul prevăzut în ordonanţă. Până la mijlocul lui noiembrie probabil se vor putea prelua, după aceea nu ştim.”, a declarat Maria Gabriela Flesar, şefa Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Luduş.

 

                                      

 

Unde se depun cererile ?

 

Cererile se depun la la sediul Primăriei oraşului Luduş – pentru acordarea ajutorului de încălzire cu lemne – camera 1, iar pentru beneficiarii de ajutor social – camera nr.4 si la Casa de Cultură „Pompeiu Haraşteanu” pentru acordarea ajutorului de încălzire cu gaze.

Comparativ cu anii precedenţi, luduşenii vor trebui să prezinte pe lângă actele de identitate ale membrilor familiei, adeverinţă de venit şi două documente justificative, referitor la clădiri, mijloace de transport, terenuri şi efectivul de animale, respectiv adeverinţe eliberate de Serviciul Taxe şi Impozite şi de la Serviciul Fond Funciar şi Registrul Agricol. „Sunt şi cazuri în care nu sunt declarate locuinţele şi cu ocazia aceasta se depistează. Nu sunt declarate. Există locuinţele, dar nu apar înregistrate la Primărie şi nu se plătesc taxe şi impozite”, a continuat Maria Gabriela Flesar.

 

Cine va primi ajutorul ?

 

De subvenţie la încălzire vor beneficia familiile şi persoanele singure, care obţin venituri mai mici de 615 lei pe lună pe membru de familie, însă dacă deţin în proprietate unele mijloace precum microbuz, autobuz, autoturisme care depăşesc 1600 cmc, sau pe lângă locuinţă mai deţin şi un teren, casă de vacanţă, porci, vaci, nu vor fi eligibile pentru subvenţie.

About Ludus Mures

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close