Home / Noutati / „La Luduș continuăm programul de investiții și în anul 2017!” – Cristian Moldovan, primar al orașului Luduș

„La Luduș continuăm programul de investiții și în anul 2017!” – Cristian Moldovan, primar al orașului Luduș

 

Profesorul Ioan Cristian Moldovan a fost ales primar al orașului Luduș în iunie 2012 și a fost reales în funcție la alegerile locale din anul 2016. Încă din primele zile ale mandatului său a fost preocupat de buna gospodărire a orașului și de crearea condițiilor de muncă și de viață pentru toți cetățenii orașului. Tânărul primar, deschis dialogului constructiv și sincer a avut amabilitatea să rememoreze un bilanț al activității sale începând cu primul său mandat și până în prezent.

 

DSC01444

 

Reporter: Începând din anul 2012 „Punctul” a prezentat în permanență activitatea Executivului și Legislativului Primăriei orașului Luduș și aceste materiale au fost numeroase și cuprinzătoare. Acum,la sfârșit de an vă rog să rememorați pentru cititorii ziarului doar cele mai importante realizări.

Ioan Cristian Moldovan: Da, Administrația Publică Locală a avut o preocupare constantă pentru atragerea de fonduri pentru investiții, proiectele fiind diferite în funcție de sursele de finanțare. Un lucru deosebit față de mandatele primarilor precedenți a fost faptul că toate realizările, marile noastre realizări le-am făcut cu accesarea unor fonduri externe.

Rep.: Vă rog să veniți cu exemple.

I.C.M.: În acest an am finalizat un proiect început în anul 2015 cu finanțare din fonduri europene și care privește un proiect deosebit de util pentru orașul nostru și anume reabilitarea Ambulatoriului de specialitate a Spitalului orășenesc „Dr. Valer Russu”, plus achiziționarea de aparatură medicală pentru cabinetele secțiilor din spital. Este un proiect pe fonduri europene, cum spuneam, est eun proiect care a schimbat complet instituția de sănătate.

Rep.: Da, clădirea Ambulatoriului nu a fost modernizată în ultima jumătate de secol și era nevoie de așa ceva.

I.C.M.: Proiectul este benefic datprită faptului că achiziționarea de aparatură medicală de ultimă generație era necesară pentru creșterea calitativă a actului medical de care beneficiază cetățenii din oraș și din împrejurimi. Ne lăudăm că la Luduș funcționează al doilea Ambualtoriu, după Spitalul Județean Mureș care a fost reabilitat integral la interior și exterior, cu montarea a două lifturi până la etajul III, precum și amenajarea tuturor cabinetelor.

Rep.: Ați accesat și fonduri guvernamentale pentru proiecte de investiții?

I.C.M.: Proiecte finanțate în acest mod sunt mai multe: Un proiect apropiat de sufletul meu prin care putem oferi siguranță și sănătate concetățenilor noștri este construirea și deschiderea Punctului SMURD din Luduș. Cred că nu este nevoie să vorbesc prea mult desprfe importanța acestui proiect.

Rep.: În această acțiune nu ațti fost singur, v-ați bazat și pe sprijinul primarilor din zonă.

I.C.M.: Și pe această cale vreau să le mulțumesc primarilor care au decis să adere la Asociația „Salvita SMURD” Luduș, care au înțeles că acest serviciu este deosebit de important pentru oamenii din zonă, inclusiv pentru locuitorii comunelor pe care le reprezintă. Mulțumesc primarilor din Cuci, Papiu Ilarian, Ațintiș, Bichiș și Chețani. Toți acești primari și Consiliile locale au înțeles necesitatea acestui serviciu și au acceptat să finanțeze parțial acest proiect.

Rep.: Știu că au fost solicitați și alți primari să participe la crearea Asociației și în final nu au mai acceptat. De ce?

I.C.M.: Din păcate, alți cinci primari care astăzi beneficiază de aceste servicii nu au înțeles că trebuie să participe și ei la finanțarea Asociației. Primarii din Valea Largă, Zau de Cîmpie, Tăureni, Sînger și Bogata nu au contribuit și nu contribuie cu nimic la această activitate deosebit de importantă, dar oamenii din localitățile respective beneficiază de acest sistem medical de urgență.

Rep.: Ce ne puteți spune despre reabilitarea rețelei stradale din oraș?

I.C.M.: Un alt proiect realizat pe fonduri europene este reabilitarea străzilor Policlinicii, Pieței și Avram Iancu, ultima asigurând accesul la Capela mortuară și la vcimitirele orașului. Până anul trecut nu s-au găsit surse de finanțare, dar noi am reușit. Putem spune că cel mai mare proiect de asfaltare și reabilitare măsoară 11,7 km pe drumuri pietruite ale orașului și constă în aplicarea unor metode alternative.

Rep.: Pentru o lucrare atât de mare este nevoie de fonduri pe măsură.

I.C.M.: Toate aceste proiecte însumate depășesc 4,5 milioane de Euro. Aceeași sumă sau puțin mai mare s-a împrumutat pentru asfaltarea din perioada 2008-2012, dar care ne-a îngreunat foarte mult activitatea ulterioară.

Rep.: În ce fel s-a manifestat aceasta?

I.C.M: Noi, în prezent avem un grad de îndatorare foarte mare până în anul 2027 prin plata ratelor și dobânzilor la credit. Banii pe care i-am primit de la Guvernul României sunt nerambursabili și nu avem nimic de restituit. Având această șansă, din fonduri locale am realizat un proiect care mă bucură foarte mult. Suntem prima și singura localitate din județ care are îngropate toate ghenele de gunoi dintre blocuri. Pentru anul 2017 ne propunem să mai amenajăm încă două asemenea instalații în zone aglomerate ale orașului. Am ajuns să fim invidați de orașele Cluj-Napoca și Deva care au trimis la noi tehnicieni să studieze amenajările noastre.

Rep.: Ne apropiem de încheierea acestui interviu și vă rog să prezentați pe scurt și alte realizări ale celor două mandate de până acum.

I.C.M.: În ultimii șase ani am reabilitat mai multe trotuare, alei pietonale și parcări realizate cu pavele vibropresate și asfalt. În lista proiectelor realizate amintesc darea în folosință a două Capele mortuare în cartierele Gheja și Roșiori; Amenajarea Pieței săptămânale; Construirea a două locuri d ejoacă pentru copii; Proiectul în parteneriat cu Aquaserv prin care s-a reabilitat Uzina de apă (construcție nouă); O stație de epurare nouă și extinderea rețelei de canalizare pe aproximativ 20 km și extinderea rețelei de alimentare cu apă pe aproximativ 9 km.

Rep.: Sun convins că enumerara proiectelor realizate ar putea continua, dar spațiul tipografic ne limitează demersul. Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă urmăm succes în realizarea proiectelor propuse pentru anul 2017.

I.C.M.: Da, avem și în anul care vine un program important de investiții, despre care vom vorbi în curând. Transmit cititorilor „Punctul” și tuturor cetățenilor orașului cele mai bune urări și Un an nou fericit!

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close