Home / Noutati / LA LUDUŞ, ÎN AŞTEPTAREA LUI MOŞ NICOLAE!

LA LUDUŞ, ÎN AŞTEPTAREA LUI MOŞ NICOLAE!

 

A patra ediție a concursului ”Cel mai frumos brad de Crăciun”!

 

12075075_1660663930858128_8695695386090984364_n

 

Vineri, 4 noiembrie 2015, la iniţiativa directoarei Grădiniţei „Căsuţa Fermecată”, prof. Carmen Petac, sute de preşcolari şi elevi de la grădiniţele cu program normal şi program prelungit şi din clasele primare ale celor trei şcoli gimnaziale din oraşul Luduş, precum şi de la Liceul Tehnologic şi-au dat întâlnire, în parcul din faţa Primăriei, cu darnicul Moş Nicolae, deschizătorul sărbătorilor creştine de iarnă.

 

12341106_1660662340858287_9072441202551130213_n

 

 
Pentru bucuria lor şi a Sfântului Ierarh Nicolae copiii au împodobit, ajutaţi de doamnele lor educatoare şi de părinţi, brăduţii puşi la dispoziţie de autorităţi, cu beteală, ghirlande multicolore, medalioane, cristale de gheaţă, mănunchiuri din conuri de brad, pacheţele de mărimi diferite, confecţionate în orele de abilităţi practice.

 

12308293_1660663594191495_8376292086788264752_n

 

 
Juriul, alcătuit din prof. Carmen Petac, directoarea Grădiniţei „Căsuţa Fermecată”, prof. Pal Olga, de la Clubul Copiilor, prof. SălcudeanAngela, de la Liceul Tehnologic, au apreciat că toate grupurile de preşcolari şi elevi care au împodobit brăduţii merită să fie premiate cu diplome speciale pentru că au respectat tradiţia creştină, dar şi actualele criterii de originalitate.

 

12345405_1660663730858148_738129266420799203_n

 

 
Ajutorul lui Moş Nicolae, viceprimarul oraşului Luduş, Kis Istvan i-a felicitat pe copii, le-a urat sărbători fericite şi i-a sfătuit să fie cuminţi şi harnici, să asculte de sfaturile părinţilor, să înveţe cu râvnă, pentru că învăţătura din şcoală va fi cea mai valoroasă bogăţie a lor pe tot parcursul vieţii. La despărţire, Kis Istvan, Liviu Botezan, Sorinel Tripon, si invitaţii lor au dăruit copiilor voluminoase pachete cu citrice şi dulciuri. Brăduţii împodobiţi de copii vor putea fi admiraţi de luduşenii de toate vârstele până după Bobotează.

 

 

A consemnat
MIRCEA GHEBOREAN

Foto: OANA ORBAN

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close