Home / Noutati / La Luduş, training pentru dezvoltarea competențelor parentale, în cadrul proiectului ”Pași spre viitor”

La Luduş, training pentru dezvoltarea competențelor parentale, în cadrul proiectului ”Pași spre viitor”

 

22 de părinți au participat sâmbătă, 19 noiembrie 2016  la cursul ”Educația parentală – Pași spre viitor”, organizat de Primăria şi Consiliul Local Luduş în parteneriat cu Asociaţia Cultural – Creştină ”Sfinții Împăraţi Constantin şi Elena” Luduş,  program desfășurat în cadrul proiectului  ”Pași spre viitor”.

 

2

 

Potrivit Paulei Stîna, organizatorul acestui eveniment, temele abordate în cadrul cursului au fost: aspecte teoretice ale termenului de educaţie parentală, rolul părinţilor, climatul familial – stiluri de părinţi şi copii, comunicare eficientă, stiluri de  învăţare.

 

3

 

”Ne-am bucurat de prezența Danielei Florea, specialist în psihoterapie, care le-a vorbit părinților despre “cuvintele care construiesc oameni”  și  “a fi părinte – provocare şi oportunitate pentru creştere şi dezvoltare personală”. Cursul a fost conceput sub forma unor ateliere – jocuri, astfel încât să ofere părinților principii cheie care să îi ajute să înțeleagă mai bine nevoile copiilor , să înţeleagă cum ar trebui să comunice cu copiii şi cum să le ofere dezvoltarea de care aceștia au nevoie pentru a ajunge adulți sănătoși şi responsabili” ne-a declarat Paula Stîna, profesor de învățământ preșcolar de la Grădinița Căsuța Fermecată din Luduș și inițiator al proiectului  ” Pași spre viitor”.

 

1

 

Cursul a fost considerat foarte atractiv şi util de către părinţi şi s-a evidenţiat necesitatea desfăşurării a cât mai multor astfel de cursuri.

”Participând la acest curs am reușit să înțeleg mai bine nevoile copilului meu, să știu când să acționez și cum să o fac mai bine, să satisfac mai rapid și mai bine nevoile copilului.  Sperăm să se mai organizeze evenimente de acest gen”, ne-a declarat o mămică care a participat cu mare bucurie și interes la cursul de educație parentală.

 

 

 

A consemnat

Mircea Gheborean

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close