Home / Noutati / Liber la parcările acoperite în Luduş!

Liber la parcările acoperite în Luduş!

 

 

4063!!!

Acesta este numărul total al mijloacelor de transport motorizate pe care ni l-a comunicat Dennis Bordan, şeful Biroului de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Luduş. Din acest număr impresionant se detaşează autoturismele, puţin peste 3.700 de unităţi, iar până la numărul total sunt înregistrate autobuze, microbuze şi autoutilitare. La fel ca şi alte oraşe şi Luduşul începe să fie sufocat de numărul mare al miljoacelor de transport. În această situaţie, problema parcărilor devine o preocupare constantă şi importantă a Administraţiei publice locale.

 

Parcari

Noi vrem parcări!

 

Parafrază a unei poezii de G. Coşbuc, acestă dorinţă este legată tot de pământ, de spaţiul pe care trebuie să parcheze zeii moderni ai transporturilor, autoturismele.
De curând, primarul Cristian Moldovan a fost solicitat pentru o audienţă colectivă pe strada Libertăţii în zona blocurilor nr. 5 şi 6. Însoţit de jurista Anca Năsăudean şi directorul Liviu Popa din Primărie, primarul a mediat diferendul dintre cei care doresc o parcare acoperită, reprezentaţi de Dorin Stanca şi cei care nu consideră oportună această construcţie, liderul lor fiind Iacob Borz. După discuţiile la care au intervenit şi alţi locatari din străzile Libertăţii şi Rândunelelor s-a ajuns la o soluţie convenabilă ambelor părţi. Adică, Primăria va închiria spaţiul cu o taxă anuală de 10 lei/m.p., iar solicitanţii vor construi din fonduri proprii acele parcări acoperite cu respectarea unor norme impuse de Primărie. „Vom începe demararea lucrărilor pentru aprobarea în Consiliul Local a propunerilor făcute de oameni”, a spus Cristian Moldovan. Cu acelaşi prilej s-a hotărât amenajarea parcării dintre blocurile 1 şi 2, precum şi alte amenajări în zonă.

 

 

 

 

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

IOAN ANDREIU BORGOVAN

SURSA : PUNCTUL – www.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close