Home / Noutati / Locomotivă în flăcări ! Focul stins de pompierii voluntari luduşeni de la S.V.S.U !

Locomotivă în flăcări ! Focul stins de pompierii voluntari luduşeni de la S.V.S.U !

 

Sâmbătă, 7 iunie, trenul de persoane 4530 care circula pe ruta Războieni-Târgu Mureş, ce avea ataşate patru vagoane internaţionale, a fost oprit în halta Cheţani, după ce s-a constatat că locomotiva acestuia a luat foc, a anunţat sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.) “Horea” al judeţului Mureş.

 

2

 

 

I.S.U. Mureş a precizat că incendiul a fost semnalat “la locomotiva trenului internaţional care venea dinspre Budapesta spre Târgu Mureş” în jurul orei 18,00, iar locomotiva a fost desprinsă de tren, pentru ca focul să nu se extindă la vagoane.

 

3

 

“I.S.U. Mureş a fost anunţat, sâmbătă, despre producerea incendiului, la locomotiva trenului internaţional care venea dinspre Budapesta, de la Războieni, cu patru vagoane, în direcţia Târgu Mureş. Impiegatul de mişcare de la halta Cheţani a observat un fum gros şi a oprit trenul. Locomotiva a fost decuplată de la tren, pentru a nu se extinde incendiul. Nu a fost nevoie de evacuarea pasagerilor. Va întârzia puţin, s-a trimis o locomotivă de rezervă de la Târgu Mureş”, a declarat căpitanul Cristian Mureşan, citat de Agerpres.

 

1

 

În primă fază a intervenit serviciul voluntar de urgenţă din Luduş cu o maşină cu apă şi spumă, care a lichidat incendiul, mai apoi, la faţa locului ajungând şi o autospecială de la subunitatea de pompieri din Târnăveni.
Informaţiile CFR Târgu Mureş au precizat sâmbătă seara că Trenul de Persoane 4530 care circula de la Războieni către Târgu Mureş, cu patru vagoane de Budapesta, trebuia să sosească la ora 18,41, a sosit abia la ora 20,35

 

 

 

AGERPRES

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close