Home / Noutati / LUDUȘENI LA HRAMUL MĂNĂSTIRII DIN SÂNGER – CIPĂIENI!

LUDUȘENI LA HRAMUL MĂNĂSTIRII DIN SÂNGER – CIPĂIENI!

 

Cu nădejde în mila lui Dumnezeu și în rugăciunile sfinților plăcuți Lui, creștini ortodocși, dar și de alte confesiuni din Luduș și din împrejurimi, participă săptămânal la Taina sfântului Maslu și la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiate la Mănăstirea de maici din Sânger – Cipăieni, județul Mureș, cu hramul ,,Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul’’. Anual, în ziua de 20 iulie, când se pomenește suirea la cer, cea de foc purtătoare, a Sfântului Slăvitului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, la manăstirea din Sânger – Cipăieni vin atât de mulți credincioși, unii de la mari depărtări, încât biserica devine neîncăpătoare. Beneficiind de o vreme frumoasă, în acest an întreaga slujbă religioasă de hramul mănăstirii s-a desfășurat în Altarul de vară. La umbra bisericii au fost înșiruite bănci, iar în curte au fost înălțate corturi în care să se adăpostească pelerinii. Sărbătoarea de hram a mănăstirii a început în seara zilei de duminică, 19 iulie, cu slujba Privegherii, a Vecerniei Unite cu Litia și Utrenia. De la ora opt a zilei de luni, 20 iulie, creștinii pregătiți sufletește și trupește s-au spovedit, au participat la Taina Sfântului Maslu, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie potrivită sărbătorii Sfântului Ilie, s-au împărtășit cu trupul și sângele Domnului Iisus Hristos, au fost binecuvântați și miruiți.

 

DSCI0162

 
Slujba rânduită pentru marea sărbătoare a Sfântului Ilie a fost oficiată de preotul duhovnic Ilie Ovidiu, împreună cu părintele Lazăr, din Târgu Mureș, prin grija căruia a fost construită, în urmă cu două decenii, mănăstirea de la Sânger-Cipăieni, cu preotul profesor Iosif Zoica, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iulia, preotul Gheorghe Crișan, din orașul Sebeș, în parohia căruia s-a născut și a fost botezat părintele Ilie Ovidiu, preoți de la metocul Găbud al mănăstirii Oașa, din Chirileu, Zau de Câmpie, Sânger, Cipăieni. Corul teologilor clujeni a dat răspunsurile.

 

DSCI0161

 
Pelerinii veniți din depărtări, preoții slujitori și binefăcătorii mănăstirii au fost invitați să participe la agapa creștină. Monahia Varvara, stareța mănăstirii, ajutată de celelalte maici, de doamne voluntare, de sponsori binevoitori din Luduș și din alte parohii s-au îngrijit ca toți pelerinii să se bucure de o bună primire la mănăstire.

 

DSCI0194

 
La sfârșitul Sfintei Liturghii, cuviosul preot Ilie Ovidiu a mulțumit domnilor Lucian Goga, prefectul județului Mureș, Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș, preoților împreună slujitori, teologilor, binevoitorilor sponsori și voluntari, pelerinilor participanți la sărbătoarea de hram. Și în acest an, la fel ca și în anii anteriori, în timpul slujbei s-a amintit că, dintre toți prooroci Vechiului Testament, doar Ioan Botezătorul și Ilie Tesviteanul sunt trecuți cu litere roșii în calendarul creștin-ortodox, ca semn al deosebitei prețuiri de care se bucură în lumea dragostei clădite de Domnul Iisus Hristos. În Istoria religiilor se menționează că proorocul Ilie Tesviteanul este pomenit și în religiile iudaică și islamică.

 

 

 

A consemnat
MIRCEA GHEBOREAN

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close