Home / Noutati / LUDUȘENII LA ,,ZIUA VETERANILOR DE RĂZBOI’’, CELEBRATĂ LA TÂRGU MUREȘ!

LUDUȘENII LA ,,ZIUA VETERANILOR DE RĂZBOI’’, CELEBRATĂ LA TÂRGU MUREȘ!

 

La sfârșitul lunii aprilie 2015, începând cu ora 11, la Cimitirul Eroilor din Târgu Mureș, s-a desfășurat, într-un cadru solemn, festivitatea de celebrare a Zilei Veteranilor de Război din România. După intonarea Imnului de Stat al României, părintele Olimpiu Zăhan, protoereu al Protopopiatului Ortodox Târgu Mureș, ajutat de un sobor de preoți, a oficiat slujba de pomenire a celor peste 900.000 de militari români morți, dispăruți, mutilați, răniți sau făcuți prizonieri în timpul bătăliilor de pe fronturile din Est și din Vest ale celui de Al Doilea Război Mondial și în timpul luptelor pentru eliberarea și reîntregirea României.

 

10171715_685088894950678_4306050398778444241_n

 

Prin emoționante alocuțiuni rostite de generalul de brigadă în retragere Marin Ștefănescu, veteran de război, Lucian Goga, prefectul județului Mureș și Ciprian Dobre, președintele Consiliului Județean Mureș, au fost omagiați toți eroii români din Al Doilea Război Mondial, cei aproximativ 20.000 de veterani de război, 760 de văduve de război și 102.000 de văduve de veterani de război care sunt în viață în anul 2015.

 

1472055_685088261617408_4825068288372550455_n

 

În timp ce s-a intonat Imnul Eroilor, la mormintele eroilor au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea organizatorilor evenimentului omagial: filialele mureșene al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere ,,Avram Iancu’’, Asociației Cadrelor în Rezervă din Ministerul Afacerilor Interne, Instituția Prefectului Mureș, Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Mureș, Gruparea Mobilă de Jandarmi ,,Regele Ferdinand’’ Mureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Horea’’ Mureș, Direcția Județeană de Informații Mureș, Oficiul Județean de Telecomunicații Speciale Mureș.

 

11054797_685088444950723_4970525613323234111_n

 

În cadrul aceluiași ceremonial au fost depuse coroane de flori și din partea Primăriei orașului Luduș, Inspectoratului Școlar Județean și a Casei Corpului Didactic, Spitalului Clinic Județean de Urgență, a organizațiilor județene Mureș ale PSD, Partidului Uniunea Națională pentru progresul României, Partidului Național Liberal.

 

11149536_685101871616047_7288625812433610239_n

 

 
Festivitatea s-a încheiat cu parada Gărzii de Onoare.

 

11188322_685089334950634_5979985243277904306_n

 
Creștinescul eveniment de la Cimitirul Eroilor, din Târgu Mureș, a marcat finalul primei etape a programului ,,CINSTIRE EROILOR MUREȘENI’’ promovat de Garnizoana Târgu Mureș și Instituția Prefectului Mureș, în colaborare cu Consiliul Județean, Primăria municipiului Târgu Mureș și structurile locale aparținând sistemului național de apărare și ordine publică și a programului ,,2015 – ANUL VETERANILOR DE RĂZBOI DIN ROMÂNIA’’ reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 164, din 11 martie 2015.

 

11174881_685088528284048_4438854229710939894_n

 

 
Răspunzând invitației organizatorilor, la festivitatea solemnă de cinstire a eroilor români și a veteranilor români din Al Doilea Război Mondial a participat și o delegație a orașului Luduș, singura dinafara municipiului Târgu Mureș.

 

11074192_685088258284075_8228828550770422646_n

 

Din delegație au făcut parte domnul Cristian Moldovan, primarul orașului, domnul colonel (r) Sever Popovici, președintele subfilialei Luduș a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, domnii colonei (r) Gheorghe Popa și Ioan Rusu.

 

11196358_685089141617320_3561125198023608898_n

 
La Luduș, festivitatea de omagiere a eroilor români din Al Doilea Război Mondial, de celebrare a ,,Zilei veteranilor de război’’ și de cinstire a văduvelor de veterani de război va avea loc sâmbătă, 9 mai 2015, începând cu ora 14, la Monumentul Soldatului Român, din parcul central.

 

 

 

A consemnat
MIRCEA GHEBOREAN

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close