Home / Noutati / Ludușul contribuie la Autostrada A3, Câmpia Turzii – Târgu Mureş!

Ludușul contribuie la Autostrada A3, Câmpia Turzii – Târgu Mureş!

 

În luna iunie 2016, Primăria orașului Luduș a primit o adresă prin care SCA Cecilia Popa și Asociații, firma care reprezintă expropriatorul în temeiul contractului încheiat cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR), solicită aprobarea pentru folosirea unei suprafețe de teren necesară construirii unei porțiuni din „Autostrada Brașov – Tîrgu Mureș – Cluj-Napoca – Oradea”, Tronsonul 2 A. Schimbare de proprietar.

 

13726579_1067738026643985_6364570468647399813_n

 

În fond, pentru realizarea importantei și mult-așteptatei investiții era nevoie ca printr-o Hotărâre a Consiliului local să se aprobe trecerea din domeniul public al orașului Luduș, în domeniul public al Statului Român și în administrarea Ministerului Transportului a suprafeței de 355 m.p. de teren situat în cartierul Gheja. În acest caz, Executivul primăriei s-a conformat în funcție de art. 28, alin. (1) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local care spune că: „Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a Statului și în administrarea reprezentanților exproprietatorilor în termen de 30 de zile de la înființarea unității administrativ-teritoriale”. Deci, unde-i lege nu-i tocmeală! Primăria orașului Luduș s-a conformat și potrivit HCL nr. 102/2014 a identificat suprafața de teren solicitată care se află în Tarlaua 35, parcela cadastrală 2201 în suprafață de 355 m.p. Proiectul de Hotărâre al Consiliului local a fost inițiat de primarul Cristian Moldovan pe baza referatului întocmit de Anca Năsăudean, șef Serviciu „Investiții, Achiziții, Domeniu Public”și a fost avizat de Comisiile de specialitate a Legislativului local. Supus votului în plen, proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

 

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close