Home / Noutati / Luduşul pe locul 8 în topul oraşelor din Mureş, după numărul de analfabeţi !

Luduşul pe locul 8 în topul oraşelor din Mureş, după numărul de analfabeţi !

 

 

La Recensământul din octombrie 2011, în judeţul Mureş s-au declarat analfabete 8.498 de persoane, potrivit datelor furnizate vineri, 5 iulie, de Ioan Matei, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş, cu ocazia anunţării rezultatelor definitive ale Recensământului din 20 octombrie 2011. „Persoanele analfabete s-au introdus în 2011 în Recensământ, pentru că în 2002 indicatorul se numea „Persoane fără şcoală”. În 2002 erau 26.947 de persoane fără şcoală, acum sunt 16.538 din care s-au declarat analfabete 8.498”, a declarat Ioan Matei.

 

 

romania-are-cel-mai-mare-numar-de-analfabeti-din-europa-6-dintre-romani-nu-stiu-carte-1

 

 

Sărmaşu, Iernut şi Ungheni, primele în ierarhie

 

Clasamentul pe oraşe al ponderii analfabeţilor în funcţie de numărul de locuitori este următorul:

 

1. Sărmaşu (158 de persoane analfabete la 6.942 de locuitori, pondere de 2,27%)

2. Iernut (173 de persoane analfabete la 8.705 de locuitori, pondere de 1,98%)

3. Ungheni (100 de persoane analfabete la 6.945 de locuitori, pondere de 1,43%)

4. Târnăveni (242 de persoane analfabete la 22.075 de locuitori, pondere de 1,09%)

5. Reghin (342 de persoane analfabete la 33.281 de locuitori, pondere de 1,02%)

6. Sângeorgiu de Pădure (44 de persoane analfabete la 5.166 de locuitori, pondere de 0,85%)

7. Miercurea Nirajului (43 de persoane analfabete la 5.554 de locuitori, pondere de 0,77%)

8. Luduş (113 de persoane analfabete la 15.328 de locuitori, pondere de 0,73%)

9. Sighişoara (157 de persoane analfabete la 28.102 de locuitori, pondere de 0,55%)

10. Târgu-Mureş (588 de persoane analfabete la 134.290 de locuitori, pondere de 0,43%)

11. Sovata (36 de persoane analfabete la 10.385 de locuitori, pondere de 0,34%).

 

 

cult 2

 

 

11,8% dintre mureşeni, titraţi

 

Referindu-se la numărul mureşenilor care au studii superioare, Ioan Matei a remarcat că acesta s-a dublat de la Recensământul din 2002. „Dacă ne uităm la acest nivel scăzut de educaţie, primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită, vedem că sunt 44,5%, deci se poate trage concluzia că nivelul de educaţie este destul de scăzut, dar dacă comparăm cu recensământul anterior, vedem că practic acest nivel a scăzut pentru că în 2002 aceste persoane aveau ponderea de 52%. Cei cu nivel mediu au crescut de la 42,1% la 43,7%, iar numărul celor cu studii superioare practic s-a dublat, de la 5,7% au ajuns la 11,8%”, a afirmat directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş.

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

ALEX TOTH

 

 

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close