Home / Noutati / Messi are urmaș la Luduș

Messi are urmaș la Luduș

 

David Popa s-a născut în 13 martie 2007 în Luduș și se pare că pentru el 13 este un număr cu noroc. Ștefan, tatăl lui a fost jucător de fotbal, iar mama Ioana este o ființă energică și o suporteră înfocată. Încă din primii săi ani de viață, David a fost atras de minge și de meciurile de fotbal pe care le viziona la televizor împreună cu bunicul Ioan, cu tatăl și mama sa.

 

 

A fost întodeauna neastâmpărat, dar în sensul bun al cuvântului și încă de la vârsta de patru ani și jumătate a fost inclus în echipa antrenată de Virgil Nicoară, primul său antrenor, într-o grupă în care colegii lui David erau cu trei ani mai mari decât el. De altfel, întotdeauna a jucat în echipe în care coechipierii îl depășeau doar ca vârstă! David s-a remarcat repede prin calitățile sale și a fost legitimat la Mureșul Luduș. Cu această echipă a participat la multe turnee și de cele mai multe ori, la peste 20 de turnee a fost declarat cel mai bun jucător. A fost și golgeter de patru ori și toate aceste rezultate l-au cunoscut ca un jucător cu mari perspective. Au început să apară cererile de transfer și până la urmă David a devenit jucător al echipei Luceafărul din Cluj-Napoca. A fost remarcat de fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău din mâna căruia a primit Cupa atribuită celui mai bun jucător din România, la vârsta lui, la turneul final al Cupei „Gh. Ola”. La Cluj-Napoca este pregătit de Cosmin Crăciun, Paul Ghenți și Ovidiu Sărmășan și beneficiază de cele mai bune condiții. Părinții au primit locuință și loc de muncă, iar David este înscris la școală unde este fruntașul clasei și la învățătură așa cum este cel mai bun jucător la două categorii de vârstă. La „Cupa Cataluniei” din Barcelona, Luceafărul a prezentat România și a ocupat locul II după meciul pierdut la penalti cu Croația. David a marcat un gol și a fost declarat de specialiștii prezenți la turneu ca urmaș a lui Messi. Să sperăm cu toții că specialiștii au dreptate.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close