Home / Noutati / NOUTATILE ZILEI DE MARTI 11 MARTIE 2008 !

NOUTATILE ZILEI DE MARTI 11 MARTIE 2008 !

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că nu au fost consultaţi cu privire la pactul politic pentru educaţie, dar şi de faptul că a fost redus bugetul pentru învăţământ, iar legea salarizării a fost dată uitării. Dacă situaţia nu se va îndrepta, sindicaliştii sunt decişi să organizeze greve de protest care vor continua până la blocarea anului şcolar. Tototdata Federaţia Sindicatelor Libere din Învâţământ, Federaţia Sindicatelor „Spiru Haret”, precum şi Federaţia Sindicatelor Universitare „Alma Mater”, au anunţat că nu vor semna Pactul Naţional pentru Educaţie. Sindicaliştii apreciază că acest document este pur declarativ, enunţă doar principii generale susţinute de sindicalişti de ani de zile, fără a impune obligaţii autorităţilor locale sau centrale şi fără a lua în considerare unele revendicări majore ale personalului din învâţământ, cum ar fi alocarea unui buget pentru educaţie de minimum 6% din P.I.B. Pe de altă parte, federaţiile sindicale spun că nu au fost consultate în redactarea textului acestui document. În plus, cele trei federaţii au anunţat că îşi expirmă disponibilitatea la elaborarea unei strategii naţionale care să asigure în perioada 2008-2013 o reformă educaţională în România.

Ieri au fost inaugurate trei noi centre sociale, in judeţul Mureş !

Investitia pentru cele trei centre din localităţile Fântânele, Sângeorgiu de Pădure şi Sovata a fost finanţată de Uniunea Europeană, prin fonduri Phare, în cadrul unui proiect în valoare de aproximativ 190.000 de euro. 20% din sumă provine de la Consiliul Judeţean Mureş, iar implementarea serviciilor se face de către organizaţia neguvernamental㠓Caritas Mitropolitan” – Alba Iulia, Filiala Mureş. Tot în cadrul acestui proiect, cei 15 angajaţi ai “Caritas” oferă, în zona celor 3 localitati servicii la domiciliu pentru aproximativ 650 de persoane bolnave. Pentru Direcţia de Asistenţă Socială Mureş, implementarea acestui proiect este deosebit de importanta, deoarece instituţia abia mai face faţă numărului tot mai mare de cereri pentru internarea în centrele sociale a persoanelor vârstnice. Organizaţia “Caritas” Mureş, mai acordă servicii sociale comunitare şi medicale în câteva zeci de localităţi din judeţ, majoritatea din zonele rurale. Cei 45 de angajaţi ai Caritas oferă servicii sociale pentru circa 2.000 de mureşeni în cele 11 centre de îngrijire la domiciliu şi în centrul de zi pentru vârstnici de la Tirgu-Mureş.

BULETIN DE PRESA !

FURT DE MOTORINĂ 

În ziua de 10.03.2008, orele 1400, a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, în baza ordonanţei de reţinere, emisă de Poliţia municipiului Reghin, numitul C.A. de 25 ani domiciliat în comuna Brâncoveneşti. În sarcina acestuia a fost reţinută o infracţiune de furt calificat, constând în aceea că, în noaptea de 13/14.02.2008, în jurul orelor 0200-0300, împreună cu alţi doi indivizi, a sustras cantitatea de 200 litri motorină, din rezervorul unui autotren care se afla în parcarea unui popas situat pe strada Dealul Brezei din municipiul Reghin, cauzând astfel un prejudiciu de 750 lei. Tânărul a fost reţinut în arestul I.P.J.Mureş, urmând a fi prezentat, în ziua de 11.03.2008, Judecătoriei municipiului Reghin, cu propunere de arestare preventivă.

POLIŢIA RUTIRĂ ÎN ACŢIUNE

În perioada 3 – 9.03.2008, pe raza judeţului Mureş s-a înregistrat un accident rutier grav, soldat cu rănirea gravă a unui pieton. Accidentul s-a produs pe Drumul Naţional 15-E 578, pe raza localităţii Deda şi a avut drept cauză generatoare traversarea neregulamentară. La nivelul judeţului Mureş, efective ale Poliţiei Rutiere împreună cu poliţişti de la Posturile de Poliţie au desfăşurat o seamă de activităţi care au urmărit modul în care participanţii la trafic : 

– respectă regimul legal de viteză, 
– acordă prioritate pietonilor, 
– se angajează în depăşiri,
– în speţă pietonii, respectă disciplina pietonală.

Abaterile constatate în trafic au fost sancţionate, fiind aplicate un număr de 947 de contravenţii din care pentru viteză–336, 192 de pietoni fiind surprinşi în traversări neregulamentare. Au fost reţinute 103 permise de conducere ( 6–alcool, 29–neacordare de prioritate pietoni, 24–depăşiri neregulamentare), fiind constatate şi 3 infracţiuni la regimul circulaţiei. Astfel de activităţi vor continua, acţionându-se cu precădere pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

COMUNICAT DE PRESA 
10 martie 2008

Autostrada Transilvania recruteaza personal la Ludus !

Targul locurilor de munca, organizat in data de 14 martie 2008 in orasul Ludus in cadrul Casei de Cultura, incepand cu orele 10.00, este un prilej pentru Proiectul Autostrada Transilvania de a-si completa necesarul de personal pentru constructia autostrazii. Anul acesta Autostrada Transilvania va deschide noi sectoare de lucru, iar angajarea de forta de munca autohtona este o prioritate in cadrul Proiectului. Acest lucru va avea in viitor o contributie semnificativa la cresterea economica pe traseul autostrazii si perfectionarea fortei de munca locale.

Bechtel pune la dispozitia celor in cautarea unui loc de munca posturi de operatori excavator, buldozer, incarcator frontal, operatori greder, foreza piloni de poduri, macaragii grupa I, topografi, tehnicieni topografi, asistenti topografi. Compania angajeaza de asemenea personal cu studii medii si superioare pentru urmatoarele posturi: ingineri constructori cu specializarea CCIA si CFDP si operatori AutoCAD.

Constructorul autostrazii ofera cazare (angajatilor care locuiesc la o distanta mai mare de 70 km in linie dreapta fata de punctul de lucru), transport la punctul de lucru si inapoi, tichete de masa, plata orelor suplimentare – dublu fata de plata orelor normale. De asemenea se ofera echipament de protectie (incluzand si imbracaminte de iarna), cursuri de calificare pentru persoanele cu experienta in aceste domenii, dar care nu detin diploma care sa ateste acest lucru.

Securitatea muncii este o preocupare esentiala pentru Bechtel.

Ť Proiectul Autostrada Transilvania implementeaza un principiu solid de siguranta – „zero accidente” – ce presupune respectarea de catre personalul angajat a unor proceduri foarte stricte in vederea asigurarii unui mediu sigur de lucru ť, a declarat Directorul de Proiect, Michael Mix. ŤIn viitor, Constructorul va demara ample campanii de angajari in judetele Bihor, Salaj, Mures si ulterior, in judetele Satu Mare, Bistrita-Nasaud, Alba, Sibiu, Covasna, Harghita si Brasov,” a mai declarat Michael Mix.

Până la sfârşitul lunii februarie 2008, Proiectul a angajat direct peste 3350 de români, iar alti 700 au fost implicaţi în lucrările la Autostrada Transilvania ca personal al subantreprenorilor pentru scopul acestui Proiect. 

Autostrada Transilvania este in acest moment cel mai mare proiect de infrastructura din Europa. Proiectul Autostrada Transilvania reprezintă o autostrada cu patru benzi, cu o lungime de 415 km, ce porneste din centrul Romaniei, de la nord-vest de Brasov, ajungand la Oradea, la granita cu Ungaria. Lucrarile de constructie demarate in iunie 2004 continua pe segmentele de autostrada 2B Campia Turzii – Cluj Vest si 3C Suplacu de Barcau – Bors.

About Ludus Mures

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close