Home / Noutati / „Nunta de aur 2011” la Luduş !

„Nunta de aur 2011” la Luduş !

 

 

Cuplurile din Luduş care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate de primăria locală în cadrul unui eveniment care va avea loc în data de 30 septembrie, de la ora 17.00, la un elegant restaurant din oras.

 „Primăria Luduş îi aşteaptă la sediu pe toţi cei care au împlinit cinci decenii de căsătorie. Noi avem deja o listă, dar s-ar putea ca ea să fie incompletă şi atunci e bine să facem astfel încât să nu omitem pe nimeni”, a declarat Florin Urcan, primarul oraşului Luduş.

 

                                      

 


Astfel, înscrierile se fac până în data de 15 septembrie, la sediul Primăriei, biroul de Relaţii cu Publicul, de luni până vineri între orele 9.00 şi 12.00.

„Este al patrulea an consecutiv în care Primăria organizează această manifestare, care a devenit deja o tradiţie în Luduş. Evenimentul este organizat cu ocazia zilei de 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”, a adăugat Florin Urcan.


Cuplurile care doresc să se înscrie la „Nunta de aur 2011” sunt rugate să prezinte copii xerox după buletinul de identitate al unuia dintre soţi şi după certificatul de căsătorie. Intrarea la restaurant se va face doar pe baza invitaţiilor emise de către Primăria Luduş.

About Ludus Mures

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close