Home / Noutati / Observator astronomic modern la Liceul Tehnologic Luduş !

Observator astronomic modern la Liceul Tehnologic Luduş !

 

 

Zestrea oraşului şi a liceului se va mări cu lunete şi telescoape astronomice performante. Liceul Tehnologic Luduş, prin directorii Claudia Botezan şi Zoltan Szekely au dat undă verde pentru înfiinţarea unui observator astronomic. Un grup de iubitori ai astrelor care au infiinţat primul club astronomic din Luduş va dona liceului aparatură specială pentru observarea astrelor. Acesta este doar începutul proiectului care, la final, va aduce oraşului şi instituţiei un observator astronomic. Construirea cupolei va începe la primăvară, imediat ce vremea o va permite. Până atunci, aparatura este montată într-o sală de la Casa de Cultură “Pompeiu Hărăşteanu” în care se desfăşoară orele de la cercul de astronomie.

1979746_1397316453866186_2036551331_n

1922333_1397315437199621_1712238380_n

1743624_1397315510532947_23666705_n

„Acum avem un binoclu astronomic profesional şi două lunete astronomice cu puterea de mărire de 200 de ori, două telescoape cu puterea de mărire de 354 de ori, precum şi un telescop cu puterea de mărire de 600 de ori, toate computerizate“, a precizat Attila Simon, care se ocupă de clubul de astronomie. Pe lângă aceste piese, dotarea mai cuprinde numeroase accesorii, precum oculare, lentile de corecţie, filtre, şi camere foto digitale. Scopul de bază al observatorului astronomic este unul educativ. „Activitatea va integra şi cunoştinţe din discipline precum optica, tehnologia informaţiei, fotografia, matematica şi fizica a mai spus Attila Simon.

 

1898079_1397315533866278_2050622458_n

 1660528_1397315633866268_299617861_n

1948078_1397315930532905_1328177673_n

Primul pas, constituirea SARM Luduş

La sfârşit de februarie, domnul Valentin Grigore, preşedintele  Societăţii Astronomice Române de Meteori  a fost în oraşul nostru, pentru a da undă verde înfiinţării unei filiale SARM la Luduş, care îl are preşedinte pe Simon Attila. Valentin Grigore a adus toate documentele necesare pentru a putea funcţiona această filială, inclusiv un album de artă fotografică astronomică, deosebit realizat special pentru SARM Luduş. Deasemenea acesta a avut o întâlnire importantă la Liceul Tehnologic Nr.1 la care au participat conducerea primăriei, a liceului şi membri filialei SARM Luduş. În această întâlnire s-au pus la punct detaliile amplasării unui observator astronomic pe cladirea B a liceului. Construcţia va începe în curând, având ca termen de finalizare luna iulie a acestui an.

 

1959250_1397315887199576_225240664_n

 1926867_1397315980532900_233738962_n

1901416_1397315927199572_1842855627_n

Ideea s-a născut acum doi ani

Ideea înfiinţării observatorului astronomic a fost lansată în 2012. Atunci, primarul Luduşului, Cristian Moldovan şi sculptorul Attila Simon, coordonatorul unui grup de fondatori ai unui astroclub luduşean, SIMON ATTILA, KOVACS LEVENTE, ORBAN TIBERIU, ASTALUS IOAN, POP IOAN, SZEKELY ZOLTAN, MARIUS POPA, MARCU SEPTIMIU şi NICHITA PAUL, au discutat pentru prima dată despre proiectul „Observator Astronomic în oraşul Luduş”. Nu s-a putut concretiza atunci acest proiect din lipsa finanţării, dar se pare că 2014 a adus speranţe pentru demararea lui, prin prezenţa la Luduş a preşedintelui Societăţii Astronomice Române de Meteori, astronomul Valentin Grigore.

1911877_1397315793866252_986014151_n

1969348_10203304127266599_939123446_n

1912542_1397315743866257_1366481305_n

„Ne bucură să vedem că am reuşit să popularizăm astronomia într-un oraş din judeţul Mureş şi vom colabora în continuare cu autorităţile din această localitate”, ne-a declarat preşedintele Valentin Grigore. “Aşa se va ajunge ca mulţi luduşeni, în special tinerii, dar nu numai, să devină pasionaţi de observaţiile cu instrumentele astronomice care le permit să vadă „mai de aproape” Ursa Mare şi Ursa Mică, Luna şi planetele. Noi, cei de la Societatea Astronomică Română de Meteori încurajăm astfel de iniţiative şi le urăm mult succes !” – a conchis Valentin Grigore.

 

1779884_1397315833866248_1028656204_n

1796495_1397315857199579_329661983_n

1798444_276930245799249_2046289065_n

Nota redacţiei

SARM Luduş are următoarea componenţă: Attila Simon – preşedinte, Marius Popa – vicepreşedinte, Kovacs Levente – secretar şi membrii Astăluş Ioan, Orban Tiberiu, Pop Ioan, Szekely Zoltan, Marcu Septimiu şi Paul Nichita.

 

 

 

 

 

 

A CONSEMNAT,

PAUL NICHITA

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close