Home / Noutati / Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

 

EVIDENȚIERE. Conform Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, „Domeniul public al (….), al orașelor (….) este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege, bunuri de uz sau de interes public național sau județean”. La punctul III din Anexa Legii este specificat că domeniul public al orașelor este alcătuit din „terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local , cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea”. La Luduș, imobilul „Gospodărie comunală” care este înscris în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public (poziția 61) aprobat prin HCL 36 /2001 și HG nr. 964/2002 este alcătuit din zece clădiri cu o suprafață totală de 2151 mp și o suprafață de teren de 16068 mp. Anca Năsăudean, șefa Serviciului „Investiții, Achiziții, Domeniu Public” a propus Consiliului local evidențierea construcțiilor și înscrierea acestora în domeniul public al orașului Luduș. Proiectul de hotărâre din 28 septembrie 2017 a fost aprobat de aleșii locali.

 

 

PLOMBĂRI. Suma de bani alocată pentru repararea străzilor din oraș a fost suplimentată cu 50000 lei ajungându-se la un total de 166000 lei. Cu acești bani se vor efectua plombări pe următoarele străzi: Principală, 8 Martie, Mihai Eminescu, Turzii, Vânătorilor, Plopilor, Zăvoiului,Viitorului, Independenței, Liliacului, Ghioceilor, Crinului, Ciocârliei, Lalelelor, Rozelor, Nicolae Grigorescu, Gării, 1 Mai, Păcii, Ațântișului, Bradului, Rândunelelor, Topitoriei.

 

 

LANSARE DE CARTE. Primăria, Consiliul local Luduș și Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” a organizat evenimentul  de lansare a cărții „Capitalism in blue”,  joi, 16 noiembrie 2017 de la ora 17. Autorul cărții este profesorul universitar, doctor Iacob Altman, Cetățean de onoare al orașului Luduș. Invitații autorului și ai moderatoarei prof. Ana Pandrea au fost prof. Univ. Dr. Niculae Grosu, prof. Univ. Dr. Horia Dan, prof. Claudia Botezan, dr. Ec. Dan Marius Drăgan, directoarea editurii „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca, Nadia Baciu, poetul Sandu Cătinean și Grupul „Glasuri Ardelene”. Evenimentul a avut loc în sala mare a Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu”.

 

 

PROTOCOL. În luna septembrie 2017 Asociația crescătorilor de păsări și animale mici „Luduș 2011” a solicitat Primăriei orașului Luduș încheierea unui protocol de colaborare între cele două părți, pentru perioada 1 decembrie 2017-31 noiembrie 2018. Scopul declarat al Protocolului este promovarea la nivel local, județean și național a crescătorilor de păsări și animale mici, precum și promovarea imaginii orașului Luduș. Conform OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și prevederilor Legii nr. 215/2001, a administrației publice locale, referatul întocmit de Administratorul public al orașului Marius Dudilă a constituit punctul de pornire a elaborării unui proiect de hotărâre. În ședința ordinară a Consilului local din 31 octombrie 2017 aleșii locali au aprobat acest proiect de hotărâre.

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close