Home / Noutati / Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

 

ORDINE DE ZI. În ziua de 24 aprilie s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului local aferentă lunii aprilie. Ordinea de zi a cuprins proiectele de hotărâre care au avut ca obiect: Dezmembrarea terenului înscris în CF nr. 57073 Luduş; Rezilierea contractului de închiriere nr. 182/2015; Cesiunea contractului de concesiune nr. 41/2005; Aprobarea tarifelor pentru prestările de servicii cu mijloacele auto, utilajele şi echipamentele din dotarea Direcţiei „Drumuri, Intervenţii, Transport şi Zone Verzi”; Aprobarea protocolului de colaborare între Primăria oraşului Luduş şi Asociaţia Culturală „Tradiţional de Transilvania” în vederea organizării „Zilelor oraşului” ediţia 2018; Aprobarea unui ajutor de Minimis individual prin majorarea capitalului social al Societăţii „Administrativ Serv Luduş SRL”; Aprobarea contului de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului pe trim. I 2018; Rectificarea bugetului local; şi altele.

 

 

TENIS DE MASĂ. La Campionatul Naţional de tenis de masă rezervat junioarelor II reprezentanta clubului Mureşul Luduş, Andreea Teglaş a cucerit medalia de argint în proba dublu alături de sportiva Ramona Chiripuci de la CSM Giurgiu. Cele două sportive au fost învinse în finală de două sportive de la LPS Bistriţa. Andreea Teglas este antrenată de cunoscutul Alexandru Cîrpaci Szanto la Clubul Mureşul Luduş şi este o speranţă a sportului românesc.

 

 

ZONARE. Prin HCL nr. 180/2017 Consiliul local Luduş a aprobat Anexa 2 cu privire la zonarea oraşului în conformitate cu Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, a rapoartelor comisiilor de specialitate ale Consiliului local, al Comisiei stabilite de primar pentru delimitarea zonelor din oraş şi a referatului Administratorului public al oraşului. La o verificare a Anexei 2, comisia din care au făcut parte Marius Dudilă, Dennis Bordan, Varga Zoltan, Dorin Stoica, Ioan Coman şi Daniel Şofron a constatat că este necesară „modificarea unor zone de impozitare a unorterenuri intravilane situate în oraşul Luduş, datorită faptului că în HCL 180/2017, s-au omis unele situaţii din lipsa informaţiilor puse la dispoziţia comisiei pentru delimitarea zonelor din oraş”. În ultimii ani s-au realizat mai multe investiţii în legătură cu asigurarea de servicii de canalizare, s-au modernizat străzile şi trotuarele din cartiere. „Prin urmare, mai multe zone din oraş au suferit modificări ale caracteristicilor generale, cum ar fi: îmbunătăţirea şi modernizarea infrastructurii, creşterea gradului de confort al zonei, fapt ce conduce la reîncadrarea acestor străzi în zonele de impozitare”, se arată în Raportul comisiei pentru delimitarea zonelor din cadrul oraşului. Punctajul fiecărei străzi a fost stabilit în funcţie de distanţa faţă de centrul administrativ al oraşului, starea drumului, existenţa reţelelor de apă potabilă, gaze naturale, curent electric, iluminat public, existenţa trotuarelor şi altele. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close