Home / Noutati / Parohia din Gheja – Luduş şi-a sărbătorit joi, 13 noiembrie 2014, patronul spiritual, Sfântul Ioan Gură de Aur.

Parohia din Gheja – Luduş şi-a sărbătorit joi, 13 noiembrie 2014, patronul spiritual, Sfântul Ioan Gură de Aur.

 

Biserica Ortodoxă l-a pomenit joi, 13 noiembrie 2014, pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur. Cu această ocazie, Biserica ortodoxă din Gheja şi-a sărbătorit hramul. Alături de credincioşii veniţi în număr mare s-a aflat părintele paroh Mihai Cercel.

Cu acest prilej părintele Cercel a săvârşit înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială. La sfânta slujbă au participat numeroşi credincioşi cât şi autorităţile locale care au avut prilejul de a se închina unui fragment din moaştele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur aduse special cu o seară în urmă.

 

Gheja 2

 

În cuvântul de învăţătură rostit, părintele paroh a vorbit despre viaţa Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur ca model de vieţuire şi dăruire cât şi folosul pe care îl au credincioşii rugându-se cu credinţă nu numai în vreme de necaz cât şi în toate zilele vieţii.

„Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim astăzi, aici, împreună şi să îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze viaţa noastră, să ne dea putere să ne împlinim misiunea, fiecare acolo unde suntem chemaţi să fim”, ne-a mărturisit părintele paroh Mihai Cercel.

 

Gheja 1

 

La sfârşit a avut loc o slujbă de maslu unde au fost sfinţite alimentele aduse de drept credincioşi şi o agapă oferită de Parohia Ortodoxă din Gheja.

 

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

Album foto pe pagina de Facebook Radio TRANSILVANIA

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.734670456617412.1073741895.573324379418688&type=3&uploaded=67

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close