Home / Noutati / Piaţa celor patru anotimpuri la Luduş

Piaţa celor patru anotimpuri la Luduş

 

După cum am constatat în ultima perioadă, mersul anotimpurilor  pe lunga cărare a anului calendaristic a devenit unul împleticit printre teoriile mult dezbătute ale încălzirii sau răcirii globale. Până când vor reuşi climatologii să ne convingă de adevărul uneia dintre teoriile care se va derula în viitor, pe termen scurt ne încălzesc razele soarelui iarna, sau ne înfiorăm de răcoare vara. Totuşi, pentru iubitorii sportului, în Luduş există un loc în care data din calendar nu exclude posibilitatea practicării sportului preferat.

 

 

Patru în unul

Locul acesta aparent miraculos este Piaţa Mare, acolo unde  în zilele de marţi roadele anotimpurilor se regăsesc pe tarabele producătorilor şi a comercianţilor, iar în celelalte zile amatorii de mişcare sportivă sunt în lumea lor. Sala de sport, prima construcţie apărută în Piaţă oferă terenul potrivit pentru pacticarea fotbalului, handbalului şi baschetului atât pentru veteranii cuprinşi în meciuri amicale, cât şi pentru tinerii înscrişi în competiţii oficiale. Să nu uităm nici tenisul de câmp sau cel cu mingea de celuloid. Cea de-a două construcţie este Bazinul de înot, o perlă din lemn şi sticlă, o bijuterie arhitectonică. Cornel Luca, şeful Serviciului „Piaţă, Bazin de înot, Sală de sport, Stadion şi Patinoar” spune că bazinul de 25/12,5 m are o capacitate de 60 de persoane. Apa cu o temperatură de 26-28 grade este recirculată prin filtre de purificare şi de încălzire cu funcţionare automată. Preţurile sunt modice, se fac şi abonamente, copiii, elevii şi stundenţii beneficiază de reduceri. La cerere se oferă şi tratament în sauna finlandeză. Cel mai nou obiectiv sportiv din Piaţă, este Patinoarul artificial achiziţionat în această iarnă de Primărie. Suprafaţa de gheaţă de 500 m.p. este la dispoziţia doritorilor timp de patru luni pe an, nu numai celor care deţin patine, ci şi celorlalţi. Centrul de închiriat oferă ghete cu patine cu cinci lei/oră copiilor şi cu 10 lei/oră adulţilor. În aceste condiţii, putem afirma că oricine poate juca un meci defotbal, handbal, baschet, tenis în sală, după care face câteva lungimi de înot în bazin şi apoi, pentru a se răcori intră pe gheaţa patinoarului. Şi, dacă mai are resurse fizice, poate să alerge câteva ture pe pista circulară a Pieţei Mari din Luduş, Piaţa celor patru anotimpuri.

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

 

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close