Home / Noutati / “Porţi Deschise” la Luduş, de Ziua Poliţiei Române

“Porţi Deschise” la Luduş, de Ziua Poliţiei Române

 

Data de 25 martie a fost desemnată ca Ziua Poliţiei Române prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23 Aprilie 2002. La această dată se sărbătoreşte şi Buna Vestire, simbol aflat pe primul steag al Marii Agii, preluat în timp şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

 

17426279_1301937256557393_185089121754181726_n

 

Până la momentul revoluţiei de la 1848, instituţia care a precedat Poliţia a fost Agia, condusă de un Aga (denumire de origine turcească). În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat şefului poliţiei, Marele Aga Mihăiţa Filipescu, drapelul pe care se afla sigla Steagului Agiei. Sigla este însoţită de o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului care îi aduce vestea cea bună (Buna Vestire), conform site-ului oficial al Poliţiei Române, care împlineşte sâmbătă, 195 de ani de la atestare.

 

17522911_1301932676557851_211441800631808707_n

 

Cele mai vechi atestări ale instituţiei cu sarcini poliţieneşti datează încă din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu. În aceste condiţii, Poliţia, ca dimensiune obligatorie a statului este la fel de veche şi la fel de actuală ca acesta. Ea este o constantă a societăţii umane, fiind una dintre cele mai vechi instituţii cunoscute.

 

17457483_1301944276556691_8811090491964654550_n

 

În fiecare an, cu ocazia zilei de 25 martie, oamenii legii din Luduş  organizează diferite activităţi pentru a sărbători Ziua Poliţiei Române în compania populaţiei în slujba căreia se află, pentru a-şi serba eroii şi pentru a-i aprecia pe cei mai buni.

 

17522563_1301941639890288_6850737390393294218_n

 

Timp de trei ore, două grupe de copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1, înv. Stîna Paula şi de la Scoala Gimnazială “Ioan Vlăduţiu, înv. Bordan Ana, au avut prilejul de a vedea o parte dintre dotările Poliţiei, de la autospeciale, la tehnică de intervenţie. Înarmaţi cu o mulţime de întrebări, micuţii spectatori au aflat o parte dintre secretele meseriei de poliţist, au stat de vorbă cu eroii lor în uniforme, au învăţat cum se face amprentarea şi cum sunt identificaţi infractorii în baza amprentelor găsite la locul faptei, cum funcţionează o staţie de emisie-recepţie dintr-o maşină de poliţie, dar şi care este rolul unui câine de urmă într-o intervenţie a oamenilor legii.

 

17498607_1301942589890193_5499542572358996573_n

 

Tot cu ocazia Zilei Poliţiei Române au fost avansaţi în grade superioare, la termen, 1 ofiţer şi 10 agenţi de poliţie. Au devenit agenţi şefi de poliţie Bercea Ovidiu Marin şi Iacob Ioan Călin. Au primit gradul de agent şef adjunct, Gyarmati Tiberiu şi Grama Emil Ioan. Au avansat la gradul de agent principal, Pop Victor Marian, Bocşa Nicolae Cosmin, Tot Paul Mihai, Hădărig Daniel Crăciunel, Katona Robert şi Iurian Cristian Stefan. Ultimul, dar nu cel din urmă, a fost Frandeş Leonid, adjunctul comandantului Poliţiei Oraş Luduş, care a fost avansat la gradul de comisar.

 

Redactorul Radio Transilvania a fost prezent la acest eveniment şi a realizat un amplu fotoreportaj.

 

La mulți ani tuturor polițiștilor luduşeni şi români!

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

About ((( T ))) Radio Transilvania

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close